Politică

Votul, o necesitate sau o obligaţie?

Obligativitatea participării la vot reapare pe masa parlamentarilor. Ideea este veche, dar în România nu a avut trecere, de-a lungul timpului. Nici la Cluj nu îşi găseşte susţinători, nici măcar printre reprezentanţii puterii. Votul este un drept, iar faptul că s-a absentat atât de mult de la urne este un efect, nu o cauză, arată reprezentanţi din mediul academic şi politic.

Păreri împărţite în barca puterii

Astfel, unii politicieni de la putere nu dau prea mari şanse proiectului. Aceasta pentru că, argumentează ei, este vorba de „o forţare“, care nu este benefică nimănui. „Este o temă care trebuie dezbătută şi aprofundată. Nu cred că o asemenea iniţiativă ar trece în viitorul apropiat. România nu este pregătită pentru aşa ceva şi de altfel, puţine ţări sunt. Putem vorbi de un pionierat la nivelul obligativităţii votului la noi.  Este o forţare până la urmă, iar forţarea nu este benefică. Pe de altă parte, nu cred că e bine nici să stai pe margine şi să cleveteşti după ce nu te-ai dus la vot…În opinia mea, societatea românească trebuie să evolueze pentru a înţelege, în cele din urmă, că votul este o necesitate, nu o obligaţie“, a spus deputatul PSD de Cluj, Cornel Itu.

Trebuie îmbunătăţită „oferta politică“

În opinia politologilor însă, „tonul“ în evoluţia societăţii româneşti ar trebui să îl dea chiar politicienii. „Nu cred că la noi s-ar putea aplica această idee sau că ar funcţiona. Mă refer aici la nemulţumirile care există în România, în privinţa clasei politice.


Lumea este nemulţumită de clasa politică, nu îi poţi obliga pe oameni să participe la vot şi cred că ar avea exact efecte „pe dos“. În opinia mea, trebuie îmbunătăţită clasa politică, nu să le fie impus oamenilor să meargă la vot“, a comentat politologul clujean George Jiglău.

Se reduc şansele de fraudare

Semnatarii proiectului propun ca pe buletinul de vot să fie imprimat şi un patrulater alb în care să fie tipărită sintagma „Niciunul dintre candidaţi nu corespunde“. Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că prin introducerea votului obligatoriu se reduc şansele de fraudare a alegerilor, nu va mai exista motiv de mită electorală şi va fi greu să se cumpere voturi.


Potrivit iniţiativei, în cazul în care voturile alegătorilor din patrulaterul alb însumează 50% plus unu, se va organiza un nou tur de scrutin.

Aceştia arată că, prin introducerea votului obligatoriu în România, ar putea fi certificată şi obligaţia civică a cetăţenilor de a-şi alege reprezentanţii şi s-ar conferi mai multă reprezentativitate forului legislativ şi mai multă legitimitate Guvernului.


Iniţiatorii mai precizează că în Uniunea Europeană există patru state unde votul este obligatoriu şi sancţionat - Cipru, Grecia, Luxemburg şi Belgia - şi două ţări unde votul este obligatoriu, dar nesancţionat – Italia şi Portugalia. În expunerea de motive se mai arată că aplicarea ştampilei în patrulaterul alb cu menţiunea „niciunul dintre candidaţi nu corespunde“, aşa-zisul „vot alb“, va reprezenta o sancţiune pentru clasa politică din România, care ar deveni mai responsabilă faţă de cetăţenii ale căror interese le reprezintă.

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter