Politică

Cum „se spurcă“ PSD cu PNL pe tema Spitalului Regional de Urgenţă

Liberalul Mihai Seplecan îi acuză pe social democraţii clujeni că au prostul obicei de a culege roadele muncii altora.

Seria certurilor dintre PSD şi PNL Cluj continuă. De data aceasta, pe tema Spitalului de Urgenţă. Proiectul, tărăgănat de nici nu mai ştim când, devine astfel noul măr al discordiei între cei doi foşti parteneri de guvernare.

Liberalul Mihai Seplecan îi acuză pe cei din PSD că după ce el a scos un proiect „de la naftalină“, aceştia au venit doar să culeagă roadele.


Mai exact, după ce Seplecan a readus în discuţie, în urmă cu câteva săptămâni, acest subiect PSD a anunţat prin ministrul Nicoale Bănicioiu că la Cluj se va construi un nou spital.

Solicitarea lui Seplecan

Astfel, având în vedere faptul că cei de la Partidul Social Democrat au prostul obicei „să fure, să se împopoțoneze cu meritele altora și să taie panglici la proiecte care nu le aparțin“, Seplecan face o „retrospectivă“:


(...)Am readus în atenția ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu solicitarea nr. 2.243/04.02.2013 privind Spitalul Regional de Urgență Cluj, readucându-i aminte faptul că pe banii contribuabililor s-a investit deja foarte mult în acest proiect și că nu este cazul să se renunțe la acest obiectiv de interes național și regional. I-am reamintit despre importanța obiectivului de investiții preconizat, calificarea acestuia ca și lucrare publică de interes național, necesară și oportună a fi realizată într-un centru universitar și medical de veche și confirmată tradiție, cu rugămintea de a analiza și a ne informa asupra condițiilor și termenelor în care va aprecia că acest proiect investițional se va putea realiza, precum și care sunt limitele mandatului, respectiv garanțiile ce se vor acorda, din această persepectivă, județului Cluj și, implicit, Consiliului Județean Cluj de către Ministerul Sănătății. O solicitare similară, de sprijinire a proiectului Spitalului Regional de Urgență Cluj i-am adresat și prefectului Gheorghe Vușcan (Adresa nr. 15.404/13.082014) în data de 14.08.2014.

Cele două documente pot fi puse la dispoziția celor care doresc să le consulte“, arată Seplecan.


Liberalul reaminteşte că după o săptămână, ministrul PSD al Sănătății a considerat oportun să spună că la Cluj va fi construit un spital de urgență din fonduri europene.

Un proiect „de pe vremea lor“

Din punctul de vedere al social democraţilor clujeni însă, readucerea în discuţie a acestui proiect de către Seplecan nici nu mai contează, pentru că oricum, proiectul Spitalului Regional a fost iniţiat „pe vremea lor“.


„Şoferul Mihai Seplecan și consilierii domniei sale în comunicare sunt rupți de realitate!.

PSD Cluj amintește opiniei publice că în momentul în care reprezentanții PSD propuneau și susțineau construirea Spitalului Regional de Urgență la Cluj, domnul Mihai Seplecan era doar un asistat social pe bani publici, ca să nu spunem o căpușă a banilor publici.


Șoferul politic al domnului Marius Nicoară, domnul Mihai Seplecan trebuie înainte de orice considerații publice, rupte de realitate, să-și prezinte CV-ul pentru a demonstra că nu a fost un asistat social pe bani publici.“, spun social democraţii, într-un comunicat de presă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter