Politică

Ponta: „PSD renaște din cenușă ca pasărea Phoenix”

Premierul României, Victor Ponta, spune că în timp ce președintele Klaus Iohannis este adversar politic al PSD, Traian Băsescu a fost dușmanul partidului și al țării, completând că PSD e ca pasărea Phoenix și de câte ori toți îi cântă Prohodul, renaște din propria cenușă.

PSD este ca pasărea Phoenix, de câte ori îi cântă unii Prohodul, renaște din propria cenușă, a declarat sâmbătă președintele partidului, Victor Ponta, de la tribuna Consiliului Național. „Nu trebuie să fiți nici dezamăgiți, nici temători. Îmi aduc aminte foarte bine cum arăta PSD și cum arăta România în 2010. Azi suntem un partid aflat la guvernare, într-o alianță foarte solidă, și le mulțumesc colegilor și prietenilor de alianță, suntem partidul cu cei mai mulți parlamentari, miniștri, aleși locali, specialiști, militanți, membri de partid. Sunt mulți care au avut de suferit în această perioadă. Că va fi greu în continuare, bineînțeles. Nu avem niciun motiv să considerăm că suntem din nou în 2010, dar chiar dacă am fi ca atunci, v-aș spune același lucru: PSD e ca pasărea Phoenix și de câte ori toți îi cântă Prohodul, renaște din propria cenușă. Sunt absolut convins de acest lucru”, a arătat președintele PSD.

Premierul a promis că atât timp cât va fi în politică, va fi social-democrat, fiind mândru că este membru al PSD. El a adăugat că, în timp ce președintele Klaus Iohannis este adversar politic al PSD, Traian Băsescu a fost dușmanul partidului și al țării. „Și o să cred că România are nevoie de politici social-democrate. M-am luptat cu cel mai rău, cel mai malefic, cel mai puternic regim politic pe care România l-a avut după '89, cu regimul Traian Băsescu și noi suntem încă în picioare. Ei, sigur, sunt acolo unde trebuiau să fie demult, în fața justiției și cred că locul lor este acolo. Dar vreau să vă gândiți că în această bătălie cu multe sacrificii, noi suntem cei care au câștigat și aceasta a fost cea mai importantă bătălie pentru România. Vă spun un lucru pe care îl știu, îl simt și pe care vreau să-l credeți și dvs. Klaus Iohannis a fost și va fi adversarul nostru politic, dar Traian Băsescu a fost dușmanul nostru, a fost dușmanul României. Iar azi fără acest dușman al României trebuie să ne uităm la adversarii politici, trebuie să vedem cine sunt cei care azi ne sunt adversari”, a completat Ponta.


Potrivit acestuia, PDL și-a schimbat doar denumirea iar cei care sunt cu adevărat liberali nu mai sunt acolo, sunt alături de Călin Popescu Tăriceanu, alături de coaliția de guvernare. „Iar pedeliștii sunt pedeliști, îi știm foarte bine, i-am bătut de destule ori și o să-i mai batem de câte ori va fi nevoie cu sprijinul oamenilor din această țară. Mai ales România nu mai arată ca în 2010 și e mai important decât cum arată PSD. Pedeliștii au furat sute de milioane de euro, de-abia azi sunt trași la răspundere și nu toți, mai sunt destui care trebuie să meargă acolo. Astăzi România, o spun toți, este singura țară care va avea 4 ani de creștere economică, România este țara în care doar în primele două luni s-au creat zeci de mii de locuri de muncă, țara care își permite să mărească pensiile, alocațiile pentru copii, indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități și să scadă taxele. Este cu totul altă țară, avem însă obligația să ținem această direcție, pentru că în gena poporului român e și Legenda Meșterului Manole - mergem în direcția bună după care iarăși o luăm înapoi. Poate de data asta în 2016 vom înțelege că trebuie să mergem în continuare pe un proiect care înseamnă bunăstare pentru România și acel proiect nu poate fi oferit decât de noi, de PSD și de aliații noștri, cei care am format USL și care punem în aplicare punct cu punct programul USL”, a menționat președintele PSD.

El a dorit să le spună colegilor săi că este mai puternic și mai hotărât să mergă mai departe alături de ei, pentru că sunt cinci ani în care au făcut foarte multe lucruri importante pentru PSD și pentru România. „Cinci ani pentru care vă mulțumesc, în care am câștigat foarte multe bătălii. E adevărat am pierdut-o pe cea pentru funcția de președinte, dar toate celelalte le-am câștigat și cred că în următorii cinci ani, până în 2020, România are nevoie de PSD, de politicile USL și România are nevoie să ne ținem de cuvânt până la capăt. Și pentru asta am venit să vă spun că avem încă mult în față de muncit împreună și să vă rog să lăsați deoparte supărările, reproșuri, dezamăgiri și să ne găsim energia pe care am avut-o întotdeauna. Vreau să mergem împreună mai departe”, a afirmat Victor Ponta.

abonare newsletter