Politică

Legea alegerilor locale, modificată: Primarii, aleşi într-un singur tur. Preşedinţii CJ, aleşi de către membrii CJ

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 278 voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri, proiectul de lege privind alegerilor locale, stabilind că preşedinţii Consiilor Judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur.

Reprezentanţii PSD au spus că susţin proiectul de lege, în timp ce cei ai PNL au arătat că au reţineri în privinţa modului alegerii primarilor şi preşedinţilor Consiliilor Judeţene.

Deputatul PNL Ioan Oltean a arătat că PNL susţine ca alegerea primarilor şi a preşedinţilor CJ să se facă în doauă tururi de scrutin.


Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a spus că toţi primarii PNL au cerut să se menţină alegerea într-un singur tur, însă, PNL susţine două tururi deoarece "trebuie legiferat în intersul comunităţilor locale şi pentru democraţie". Propunerea nu a fost acceptată de plen.

Deputatul UDMR Marton Arpad a arătat că nu este de acord cu pragul de 5%, menţionând că, astfel, partidele mici nu au nicio şansă şi că e mai uşor să se candideze independent, decât din partea unor partide mici.


Potrivit celor adoptate de deputaţi, preşedinţii Consiliilor Judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii vor fi aleşi în mod indirect, prin vot secret de consiliul judeţean, cu majoritate simplă. Aceştia vor putea fi demişi, însă, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor judeţeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total, şi motivat.

O altă prevedere a proiectului de lege adoptată este că primarii se vor alege într-un singur tur, ca şi în prezent.


Toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti.

Toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, cum este în prezent, precum şi implementarea registrului electoral al AEP pentru gestionarea cetăţenilor cu drept de vot şi introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi a votului.


În cazul în care consilierii părăsesc partidele pe listele cărora au candidat, prefecţii să fie cei care vor constata încetarea mandatului şi nu prin votul consilierilor, cum era până acum.

Proiectul care modifică trei legi, şi anume legea alegerilor locale, administraţiei locale şi statutul aleşilor locali, a fost adoptat în forma stabilită de Comisia de cod electoral, fiind aprobat anterior de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Ultimele Stiri
abonare newsletter