Politică

Premierul va fi externat, dar îi cere preşedintelui prelungirea interimatului lui Oprea

Premierul Victor Ponta va fi externat duminică din spitalul din Istanbul, unde a fost operat la genunchi în urma unei accidentări la un meci de baschet.

Într-o postare pe o reţea de socializare, prim-ministrul anunţă că va cere preşedintelui Klaus Iohannis prelungirea perioadei de interimat a vicepremierului Gabriel Oprea, pe perioada în care premierul va fi nevoit să facă recuperare.

Externarea a fost decisă în urma unei noi consultaţii efectuate, duminică dimineaţa, de către medicii turci, care i-au recomandat însă şi consultaţii periodice.


"Azi medicii au decis că pot fi externat / urmează ca în următoarele 7 zile să parcurg zilnic procedurile pt control, schimbare pansamente şi supraveghere. Ulterior acestor proceduri va trebui că două săptămâni să fac fizioterapie şi tratamente de recuperare înainte de a avea permisiunea medicilor de a merge fără sprijinul unor mijloce medicale permanente / în maxim 28 zile îmi pot relua activitatea normală urmând să continui recuperarea timp de 6 luni. Mâine dimineaţă voi trimite Preşedintelui României solicitarea ca, în baza art 107 din Constitututie, să-l desemneze pe Vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atributele funcţiei de Prim Ministru (inclusiv conducerea şedinţelor de Guvern) în această perioada. Mulţumesc încă o dată medicilor de aici şi doctorului Ionuţ Codorean pt atenţia şi profesionalismul lor", a scris premierul pe Facebook.

Anterior operaţiei, Ponta estima că va reveni în ţară cel târziu vineri, el mandatându-l pe vicepremierul Gabriel Oprea să asigure conducerea Guvernului doar până în 19 iunie inclusiv. Vineri însă, premierul a fost evaluat de medicii turci, iar aceştia au decis că nu este oportună externarea sa în cursul acestei zile şi i-au recomandat să rămână spitalizat până duminică.


Premierul Victor Ponta a confirmat faptul că va fi externat şi a precizat că va fi nevoit să urmeze o perioadă de recuparare. În aceste condiţii, premierului îi va cere preşedintelui Klaus Iohannis prelungirea interimatului vicepremierului Gabriel Oprea pentru 28 de zile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter