Actualitate

S-a reluat distribuirea laptelui în școlile clujene

Începând de astăzi s-a reluat distribuirea laptelui în școlile din județul Cluj, în cadrul programului Cornul și Laptele.

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare Cluj au dat undă verde reluării programului după ce ieri după-masă spre seară firma care se ocupă cu distribuirea laptelui în unitățile școlare a trimis un nou lot, verificat de autoritățile din județul din care provine. “A existat o verificare la unitățile de depozitare și s-a dispus măsutra livrării pe piață a laptelui, astfel că de dimineață s-a reluat programul”, a spus Ioan Oleleu, directorul DSV Cluj.

De altfel, reprezentanții DSV Cluj au precizat încă de zilele trecute că dacă firma care distribuie laptele va aduce alte loturi de lapte verificate de autoritățile din județul din care provine, atunci acesta va fi livrat în școli.


Distribuirea laptelui în școllie clujene a fost oprită vineri și luni după ce directori ai patru școli din județ - două din Cluj-Napoca, una din Turda și una din mediul rural au sesizat vineri că cutiile de lapte distribuite elevilor la școală sunt deformate, mai exact umflate și au anunțat autoritățile..

În total au fost retrase 20 de tone de lapte de la școlile din județ care beneficiază de acest program, pentru a fi verificate. În urma verificărilor făcute, DSV Cluj a constatat că laptele era stricat, mai exact prezenta “neconformități bacteriologice”. Dacă laptele din cutiile cu probleme ar fi ajuns să fie consumat, ar fi putut produce îmbolnăviri, dar, din fericire, nu s-a înregistrat niciun astfel de caz.

Etichete: isj cluj dsv cluj
Ultimele Stiri
abonare newsletter