Politică

INTERVIU Consiliul Local Turda s-a constituit. Noul primar Cristian Matei a preluat ștafeta de la Tudor Ștefănie - VIDEO

Noul primar al municipiului Turda Cristian Matei și consilierii locali au depus joi jurământul. La constituirea noului for local au fost prezenți, de asemenea, prefectul județului Cluj Gheorghe Vușcan și parlamentarii care reprezintă Turda în Legislativ. Lucian Nemeș și-a păstrat funcția de viceprimar, cu sprijinul PNL.

Foto și film Mihai Cistelican Foto și film Mihai Cistelican

Monitorul de Cluj a realizat un interviu cu noul primar al municipiului Turda Cristian Matei (PSD) care a preluat ștafeta de la fostul primar timp de trei mandate, Tudor Ștefănie (PNL).

Planurile noului primar sunt proiectele anunțate în campania electorală și vizează în primul rând investițiile. Prioritățile sale au în vedere infrastructura stradală și anveloparea blocurilor.


Reporter: Cu ce gânduri porniți în preluarea mandatului de primar al municipiului Turda?

Cristian Matei: Vom acţiona începând chiar de mâine în ceea ce priveşte renovarea oraşului. Sigur că bugetul local nu este suficient şi încercăm să atragem fonduri europene şi investiţii, de la bugetele naţionale sau de la Ministerul Dezvoltării. Avem foarte multe proiecte pe care trebuie să le dezvoltăm.


Ce planuri aveți pentru Turda, pentru următorii patru ani?

Planurile sunt proiectele anunțate în campania electorală, în primul rând trebuie să ne ocupăm de domeniul sănătății, de școli, de învățământ, avem multe probleme la Turda. Trebuie să ne ocupăm de medici, de ambulanță, să creăm condiții ca să locuiască aici, să fie alături de pacienți, să nu avem numai medici din Cluj. Avem planuri de anvelopare a blocurilor, de investiții la Salina Turda, foarte multe planuri pe care le avem în vedere pentru ca în următorii patru ani de zile să dăm o nouă față Turzii.


Care este prioritatea zero, primul lucru pe care îl veți face?

Prioritatea zero este infrastructura rutieră sau infrastructura stradală. În Turda cam 25% dintre străzi sunt asfaltate, vreau să avem un proiect unitar, de ansamblu, prin care să încercăm să rezolvăm această problemă,  să le asfaltăm, bineînțeles cu borduri și tot ce presupune o asfaltare modernă, europeană.


Aveți ceva să reproșați fostei administrații, mai exact fostului primar?

Am fost consilier și eu 13 ani, au fost multe greutăți, poate că nu întotdeauna banii din bugetul local au fost cheltuiți chibzuit sau în maniera în care ar fi fost o altă posibilitate cheltuirea banului, dar nu am ce să reproșez nimănui, eu doresc ca în continuare să facem ceva pentru Turda, împreună cu echipa cu care am pornit.


Cristian Matei a câștigat alegerile locale de la Turda și i-a învins pe independentul Andrei Suciu și pe Tudor Ștefănie. În aceeași competiție s-a aflat și deputatul ALDE, Mircea Irimie.

După câștigarea alegerilor, Cristian Matei declara că vrea să continue proiectele demarate în administrația lui Tudor Ștefănie, dar că de asemenea, va avea propria strategie de dezvoltare pentru Turda.

PSD are în Consiliul Local Turda șapte mandate, PNL -4 mandate, ALDE -3 mandate, PMP –3 mandate, UDMR -2 mandate, iar PRM -2 mandate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter