Politică
Propusă pentru funcția de comisar european, clujeanca Gabriela Ciot este acuzată de plagiat
Clujeanca Melania-Gabriela Ciot, propunerea de rezervă a PSD pentru postul de comisar european din partea României, ar fi plagiat în proporție de peste 70% un articol științific publicat în anul 2012.
Propusă pentru funcția de comisar european, clujeanca Gabriela Ciot este acuzată de PLAGIATPrim-autor al textului în cauză este Vasile Pușcaș, fostul negociator-șef al României cu Uniunea Europeană, coordonatorul doctoratului în Relații Internaționale și Studii Europene pe care Ciot l-a obținut în anul 2012, la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca. Contactată telefonic de jurnalistul Emilia Șercan pentru a comenta situația constatată, Ciot a închis telefonul în momentul în care a auzit de ce este căutată, iar ulterior nu a mai răspuns.
2012 este anul în care Gabriela Ciot își pregătea mutarea la Facultatea de Studii Europene a UBB, lucru care reiese din acțiunile sale academice trecute în CV. Pentru a deveni conferențiar la Facultatea de Studii Europene, nu era suficient doctoratul care era pe cale să fie susținut public, ci îi erau necesare și articole științifice în domeniul relațiilor internaționale.
Astfel, Ciot a îmbinat domeniul psihopedagogiei, în care are pregătirea de bază, cu cel al relațiilor internaționale, realizând articolul științific intitulat „Psychological Factors in Foreign Policy Decision-Making (I): Decision-Making Models”, publicat în Studia Universitatis Psychologia-Paedagogia, revistă care aparține UBB.
Respectivul articol este plagiat aproape în totalitate, scrie pressone.ro. Deși ar fi copiat din mai multe surse, cartea din care Gabriela Ciot ar fi plagiat cel mai mult este „Understanding Foreign Policy Decision Making”, de Alex Mintz și Karl DeRouen Jr., apărută în anul 2010 la Cambridge University Press. În alte două locuri din articol, în care ar fi plagiate calupuri masive din respectiva carte, este citat Vasile Pușcaș, astfel încât să fie lăsată impresia că ideile enunțate au fost emise de fostul negociator-șef al României cu UE.
De asemenea, un alt autor din care Ciot și Pușcaș ar fi plagiat masiv este Janice Gross-Stein, mai exact din studiul „Foreign policy decision-making: rational, psychological, and neurological models”, din volumul „Foreign Policy. Theories. Actors. Cases”, coordonat de S. Smith, A. Hadfiled, T. Dunne și publicat în 2008, la Oxford University Press.
CITEȘTE ȘI: Studenții de la Facultatea de Studii Europene cer anchetă privind prezența la cursuri a Gabrielei Ciot
CITEȘTE ȘI: O clujeancă ar putea ajunge comisar european!