Politică

Regretele lui Horia Nasra după excluderile din PSD: „A părut o noapte a cuțitelor scurte!”

Deputatul PSD de Cluj Horia Nasra continuă războiul cu noua conducere a organizației județene a social-democraților.

Regretele lui Horia Nasra după excluderile din PSD: „A părut o noapte a cuțitelor scurte!” Regretele lui Horia Nasra după excluderile din PSD: „A părut o noapte a cuțitelor scurte!”

După ce, marți seară, prima ședință PSD după turul I al alegerilor prezidențiale s-a lăsat cu scandal, iar primarul Bacăului, Cosmin Necula, și cei trei parlamentari care au votat pentru Guvernul Orban – Eugen Gioancă, Cristina Burciu (Cluj) și Elena Hărătău – au fost excluși, Horia Nasra critică mișcările propriului său partid, amintind de o decizie luată în trecut pe care o regretă acum.

„Multă vreme am regretat excluderea lui Gabi Oniga din PSD. A fost una dintre greșelile mele în mandatul de președinte. Cât de ușor este să dai afară, cât de greu este să aduni! Excluderile de astăzi (n.red. marți) cred că au fost forțate (...) A părut o noapte a cuțitelor... scurte... nu lungi. Excluderile, mai ales în campanie electorală, nu fac bine partidului”, a precizat Horia Nasra, într-o postare pe Facebook.


Vă reamintim că, în iulie 2017, fostul consilier local PSD Gabriel Oniga a fost exclus din partid, după o şedinţă la care nici măcar nu a fost invitat să participe. După 18 ani petrecuţi în PSD, Gabriel Oniga a fost exclus în urma unei decizii luate de conducerea organizaţiei municipale, deţinută interimar de senatorul Vasile Ilea. Pe atunci lider al PSD Cluj, Horia Nasra spunea că a fost vorba de o „contabilizare, o evaluare a tuturor membrilor de partid”. De altfel, deputatul continuă acum războiul cu noul președinte PSD Cluj, Liviu Alexa, pe care îl numește „intrus cocoțat” în vârful organizației județene.

„Amintirile frumoase alături de prietenii şi colegii din PSD Cluj, în ultimii doisprezece ani din viaţa mea nu le poate lua nimeni. Pentru mine această filială este a doua casă şi nimic nu mă poate îndepărta de familia mea politică. Apartenenţa la partid nu stă într-o hârtie, ci în munca de partid, de la miile de afişe lipite cu aracet în primii ani şi până la redactarea a sute de materiale de comunicare politică, de la competiţii câştigate în interiorul partidului, începând cu organizaţia de tineret, şi până la implicarea, apoi coordonarea şi câştigarea unor campanii electorale. (...) Am fost și sunt membru PSD, voi fi şi în ziua (cât de curând) în care intrusul va mai fi doar o amintire urâtă pentru familia noastră, un mic accident de moment”, afirmă Horia Nasra.

Ultimele Stiri
abonare newsletter