Politică

Vot ÎMPOTRIVA stării de urgență: „România se transformă în stat polițienesc, al restricțiilor”

Deputatul independent de Cluj Adrian Dohotaru a votat împotriva stării de urgență în Comisia de muncă și, spunând că „sărăcia ucide, criza economică ucide și ea”, va vota la fel și joi, în Parlamentul României.

Vot ÎMPOTRIVA stării de urgență: „România se transformă în stat polițienesc, al restricțiilor dure”, sursă foto: Facebook Adrian Dohotaru Vot ÎMPOTRIVA stării de urgență: „România se transformă în stat polițienesc, al restricțiilor dure”, sursă foto: Facebook Adrian Dohotaru

Parlamentarul clujean afirmă că România are nevoie de o viziune pe termen mediu și lung, nu doar de „decrete care prelungesc starea de urgență de la o lună la alta”. Acesta susține că, în condițiile în care aproape o treime din locurile de muncă din România „s-au dus pe apa sâmbetei”, nu există o astfel de viziune. De altfel, cei responsabili de gestionarea crizei s-au axat pe acțiuni cu efect imediat, pe termen scurt – necesar, dar insuficient.

CITEȘTE ȘI:


Combaterea COVID-19 fără stare de urgență? Deputat: „Forțele de ordine fac exces de zel!”

 

„Starea de urgență transformă România în stat polițienesc, într-un stat al restricțiilor dure. Conferă un rol disproporționat Armatei în raport cu alte autorități publice sau instituții ale statului, iar virusul nu poate fi combătut cu arme. Distanțarea socială e necesară! Însă distanțarea socială se poate face fără declararea stării de urgență, așa cum aproape jumătate din țările UE au făcut-o”, este de părere Adrian Dohotaru.


„Pandemia nu e singurul rău cu care ne luptăm”

„Cum vom gestiona pe termen mediu și lung problema milioanelor de oameni care vor rămâne fără venit sau ale căror venituri vor fi drastic diminuate?”, se întreabă parlamentarul. Acesta pune mari semne de întrebare și în privința elevilor care provin din familii sărace, fără acces la internet, care nu pot beneficia de învățământul online.

„Care e planul guvernului pentru relansarea economică? România are nevoie de un plan de relansare economică, care presupune investiții publice majore, care să producă o infrastructură «verde» și sustenabilă, plus sute de mii de locuri de muncă. România are nevoie de o relansare socială, de solidaritate prin introducerea unui venit universal”, afirmă Adrian Dohotaru.


PSD a pus condiții pentru votarea prelungirii

Președintele interimar al Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a pus condiții pentru prelungirea stării de urgență. După ce președintele României, Klaus Iohannis, a prezentat, marți, noul decret, liderul social-democraților afirmă că nu va vota prelungirea în lipsa unor „măsuri economice și sociale, pentru cetățeni și mediul de afaceri”.

„Ei (oamenii – n.r.) și-au îndeplinit obligațiile cetățenești: au stat în case și au respectat regulile impuse de autorități. Dar ce a făcut statul pentru ei în prima lună a stării de urgență?! Avem peste 1,2 milioane de români care și-au pierdut locul de muncă sau sunt în șomaj tehnic, zeci de mii de firme închise și miliarde de euro pierdute. (…) Nu vom fi de acord să avem încă o lună pierdută pentru cetățeni și pentru economie!”, a precizat Ciolacu.


CITEȘTE ȘI:

MAI și BOR adună oamenii în plină pandemie de COVID-19 să ia paști și lumină. Există însă preoți care țin la sănătatea enoriașilor!

 


Personalul medical NU își mai poate da demisia pe perioada stării de urgență

 

abonare newsletter