Politică

Pică Guvernul Orban? PSD, gata să depună moțiunea de cenzură care „va trece 100%”

Liderul interimar al Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură.

Pică Guvernul Orban? PSD, gata să depună moțiunea de cenzură care „va trece 100%” Pică Guvernul Orban? PSD, gata să depună moțiunea de cenzură care „va trece 100%”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului PNL condus de premierul Ludovic Orban şi demersul va reuşi „sută la sută”, precizând că momentul când va fi iniţiat demersul va fi stabilit într-o şedinţă a CExN după discuţii cu liderii celorlalte partide parlamentare care nu susţin Executivul.

„Nu este nici prima nici ultima oară, vom depune o moţiune de cenzură şi va trece sută la sută această moţiune. Depunerea moţiunii de cenzură ţine de mai mulţi factori, în primul rând să treacă. Eu am spus că, în momentul în care vom depune moţiune de cenzură, moţiunea de cenzură trece sută la sută. Momentul (depunerii – n.r.) este o decizie politică şi se ia într-un for politic, respectiv în Comitetul Executiv al partidului şi în discuţii cu ceilalţi preşedinţi de partid cu reprezentare în Parlamentul României”, a declarat Marcel Ciolacu


Declarațiile lui Ciolacu au venit luni, într-o conferinţă de presă, după ce a fost întrebat dacă în CExN al PSD a fost luată vreo decizie privind depunerea moţiunii de cenzură anunţată de social-democraţi. El a adăugat că, în acest moment, „PSD are 204 voturi”. „Ca să treacă o moţiune de cenzură trebuie 230”, a completat Marcel Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:


Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan nu se teme să organizeze o nouă petrecere: „Nu o să-mi opresc viața din cauza unui virus”
 

abonare newsletter