Politică

Remus Lăpușan (PRO România) și-a prezentat programul de guvernare pentru Cluj. Produsele locale, educația și sănătatea, luate în vizor

Remus Lăpușan, candidatul partidului PRO România la Consiliul Județean Cluj, și-a prezentat astăzi programul de guvernare al județului.

Candidatul PRO România la Consiliul Județean Cluj și-a prezentat programul de guvernare. Ce propuneri are Remus Lăpușan pentru județ? Candidatul PRO România la Consiliul Județean Cluj și-a prezentat programul de guvernare. Ce propuneri are Remus Lăpușan pentru județ?

Lăpușan a declarat că își dorește să transforme Consiliul Județean Cluj într-o instituție mai accesibilă publicului, care să interconecteze sectoarele importante de activitate din județ: mediul de afaceri, educația, sănătatea.

„Din punctul meu de vedere, consiliul județean funcționează ca o instituție birocratică, nu este nimic care să îl diferențieze în raport cu alte instituții și asta mi-aș dori, ca principiu, să existe o instituție la nivelul căreia lumea să știe de exemplu, că consiliul județean este cel care gestionează tot ceea ce înseamnă parte de dezvoltare la nivel local în județul Cluj, care gestionează și la figurat dar și la propriu proiectele de dezvoltare, pentru că din punctul meu de vedere, în acest județ nu există în prezent o conexiune foarte clară între tot ce înseamnă mediul de afaceri, educație, sănătate. Există o problemă în a pune în valoare anumite resurse, pentru că nu există căi care să ne unească pentru a duce în direcția dezvoltării cu adevărat a județului Cluj”, a arătat Lăpușan.


Consiliul județean, organizat pe funcționalități

El propune o organizare a direcțiilor ce țin de administrația județeană pe funcționalități, astfel încât proiectele pe fiecare domeniu să fie gestionate de manageri competenți și capabili să găsească soluții pentru problemele din sectorul respectiv, după modelul adoptat de alte state europene.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui să avem o organizare foarte clară pe funcționalități, acest lucru poate să meargă și la consiliul județean, dar poate să ajungă și în teritoriu, la nivel de comunități. În ultimii ani, la nivel de management, toată lumea vrea să meargă pe direcții de funcționalitate. De exemplu, avem partea de infrastructură, de la drumuri județene la rețeaua de apă și canal. Teoretic, ar trebui să existe o direcție care să se ocupe de la cap la coadă de această zonă. Avem partea de sănătate care este foarte importantă în această perioadă. Ar trebui să existe o structură care să ia toate problemele de pe această zonă și să le găsească rezolvare. Pe partea de buget ar trebui să existe o echipă foarte competentă, care să știe să răspundă la orice solicitări legate de partea această. La partea de fonduri europene, o structură care să fie integrată cu celelalte funcționalități care ar putea să existe la nivelul consiliului județean. Ar trebui, din punctul meu de vedere, să existe o organigramă care să răspundă cerințelor actuale de dezvoltare la niverlul județului Cluj și să fie în ton cu cerințele europene și mondiale”, a spus Remus Lăpușan.


Soluții pentru producătorii locali

Coordonatorul PRO România Cluj a vorbit și despre nevoia de a promova și susține producătorii locali, propunând crearea unei evidențe cu toți producătorii din Cluj care să arate și performanța fiecăruia.

„Sunt foarte multe discuții despre promovarea produselor românești, dar deocamdată nu există niciun fel de soluție. Cred că trebuie foarte multă comunicare și ar trebui să știm exact ce producem la nivelul județului Cluj. Eu aș propune să avem un sistem de performanță pe ceea ce înseamnă partea de dezvoltare pe produse românești, împreună cu cei de la statistică, cei de la direcția agricolă și nu numai, ar trebui să definim în ce punct suntem în acest moment și să vedem evoluția după patru ani de zile, sau după 10 ani de zile. Trebuie să vedem ce se consumă în acest moment în județul Cluj și să vedem ce putem să facem ca acest indicator să ne ducă într-o zonă în care să fim mulțumiți. Nu mă gândesc doar la produse alimentare, mă gândesc și la IT, la zona medicală”, a mai spus Lăpușan.


Sportul, sănătatea și educația - mai mulți bani din bugetul județului

O altă latură menționată de candidatul la funcția de președinte al consiliului județean este sportul clujean, care, din punctul său de vedere ar trebui susținut mai mult de administrația județeană pentru a performa. De asemenea, fostul consilier județean spune că educația ar fi trebuit susținută mai mult în perioada stării de urgență, prin alocarea de fonduri din bugetul județului pentru achiziționare de laptopuri pentru elevi.  De asemenea, alocările spre sănătate ar trebui majorate, a mai arătat el, cu toate că, în ultimii ani, Consiliul Județean Cluj a făcut investiții importante în acest domeniu.

Nu în ultimul rând, Lăpușan a declarat că aeroportul ar trebui susținut în această perioadă dificilă pe care sectorul transporturilor o traversează, pentru a putea realiza proiectele cu finanțare europeană.


Partid nou, oameni noi

În ceea ce privește lista candidaților la alegerile locale, aceasta va fi definitivată în perioada următoare și prezentată publicului, Lăpușan menționând că majoritatea candidaților sunt oameni noi, care au activat pînă acum în alte domenii de activitate și s-au orientat recent spre politică.

„Ne dorim să fim susținuți sau votați pe baza programului și pe baza proiectelor pe care o să le anunțăm în perioada următoare, nu sunt adeptul „arcanului”. (...) În acest moment sunt competitori electorali care aruncă după primari cu arcanul prin județ, așa cred ei că vor câștiga. Mi se pare că, totuși, în anul 2020, este o chestiune care nu face cinste clasei politice”, a conchis acesta.


CITEȘTE ȘI 

Remus Lăpușan (PRO România) și-a anunțat candidatura la șefia Consiliului Județean Cluj

 

 

abonare newsletter