Politică
Emil Boc, despre reforma pensiilor speciale: „Trebuie făcută ordine. Moralitate și bani, în raport cu munca prestată”
La reforma pensiilor speciale trebuie făcută ordine, susține Emil Boc, și readus principiul „contributivității” pentru aigurarea moralității și banilor, în raport cu munca presatată.
Emil Boc a vorbit la Antena 3, într-o discuție cu senatorul PSD Lucian Romașcanu, despre situația PNRR-ului, Planul Național de Redresare și Reziliență, dar și despre dezbaterea acestuia în Parlament.
Edilul consideră dezbaterea PNRR în Parlament un „gest de responsabilitate politică” a lui Florin Cîțu.
„Lucrurile stau în felul următor. Nu era obligatorie, conform legii, dezbaterea în Parlament a PNRR-ului, al Planului Național de Redresare și Reziliență , dar este un gest corect de responsabilitate politică a premierului, pe care-l consider normal și binevenit - să ai un dialog cu opoziția pe marginea acestui plan extrem de important pentru România. Până la urmă Guvernul este cel care decide, dar suntem un plan pentru România, iar acest plan trebuie implementat de către România”, a spus Boc.
Totodată, Emil Boc crede că renunțarea la greva parlamentarilor reprezintă un „gest de normalitate din partea PSD”. În legătură cu PNRR, primarul Clujului nu este de acord cu senatorul Lucian Romașcanu, care-l descrie ca „un plan național de rateuri”.
„De aceea consider un gest de normalitate și gestul PSD-ului de a renunța la greva parlamentarilor, un semn de maturitate politică. Îl respect enorm de mult pe domnul Romașcanu, dar nu sunt de acord cu domnia sa când spune că sunt „rateuri în procesul de negociere cu Bruxelles”. Nu, a fost un proces firesc. Fiecare stat a trecut prin această etapă, a negocierilor firești, în vederea aprobării planului și ne aflăm în acest moment în etapa finală, conform prevederilor europene, ca până la 1 iunie planurile să fie comunicate Bruxelles-ului. Eu consider că este un exercițiu democratic reușit și anume dezbaterea în Parlament a acestui plan”, a adăugat primarul municipiului Cluj-Napoca.
Emil Boc a spus că urmărește atent reforma pensiilor speciale și că în situația în care se află „trebuie făcută ordine”:
„Mă uit cu atenție și la reforma pensiilor speciale, unde cred că trebuie făcută ordine și readus principiul contributivității, ca principiu fundamental al legii pensiilor, care asigură și moralitate și resursă financiară, în raport cu munca prestată, evident, ținând cont de deciziile Curții Constituționale. Cred că pe această cale ar trebui să privim puțin mai relaxați această dezbatere politică, o dezbatere care face parte, în mod firesc, din dezbaterile între putere și opoziție într-un stat democratic.”
CITEȘTE ȘI:
Boc, despre demisiile din Parlament, din cauza pensiilor speciale: „Un praf în ochi pentru cei care nu știu lege”
Emil Boc, despre o posibilă criză financiară: „E jale viața economică. Mă întâlnesc zilnic cu oameni care o duc tot mai greu”