Politică

Delegație oficială germană, în vizită la Consiliul Județean Cluj

Deputatul Jürgen Martens, membru al Parlamentului Germaniei, s-a aflat luni într-o vizită la Consiliul Județean Cluj.

 

 


Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a primit luni, 5 iulie, vizita unei delegații oficiale conduse de către deputatul Jürgen Martens, membru al Parlamentului Germaniei. Din delegație au mai făcut parte șeful de birou al deputatului german și reprezentanta Ambasadei Republicii Federale Germania la București.

 


„Sunt convins că discuțiile purtate marchează un pas înainte în colaborarea româno-germană și identificarea unor noi domenii de interes reciproc, în care se pot implementa proiecte avantajoase pentru ambele părți. În Cluj sunt unele dintre cele mai bune condiții de a investi din România și, cu siguranță, atuurile noastre, alături de experiența, expertiza și bunele practici ale germanilor ne vor ajuta să punem bazele unor parteneriate solide, care să valorifice tot ceea ce avem mai bun”, a transmis Marius Mînzat, vicepreședintele forului administrativ județean.

Pe parcursul întrevederii ce a avut loc la sediul Consiliului Județean, domnul Mînzat a prezentat județul Cluj, potențialul economic și investițional al acestuia, modul de organizare și funcționare a forului administrativ județean, precum și principalele proiecte aflate în derulare la nivelul instituției.


În acest context, unul dintre principalele subiecte de discuţie l-au reprezentat proiectele de investiții derulate la nivelul unora dintre entitățile subordonate Consiliului Județean, respectiv Aeroportul Internațional „Avram Iancu” și Compania de Apă „Someș”. Totodată, oaspeților le-au fost prezentate oportunitățile oferite de Parcurile Industriale administrate de Consiliul Județean prin intermediul Tetarom S.A., multiplele facilităţi pe care acestea le oferă agenților economici, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii - Cluj Arena, precum și Filarmonica de Stat Transilvania.

De asemenea, Marius Mînzat a vorbit atât despre cele cinci spitale aflate în subordinea forului administrativ județean, cât și despre cele mai mari investiții în infrastructura spitalicească gestionate de Consiliul Județean – Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul Integrat de Transplant. Marius Mînzat a prezentat și proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj.


La rândul său, Jürgen Martens, aflat pentru prima oară în Cluj-Napoca, s-a arătat interesat de proiectele de dezvoltare prezentate și a solicitat detalii și informații suplimentare, în special în ceea ce privește fondurile europene atrase și resursele financiare necesare pentru susținerea investițiilor.

CITEȘTE ȘI


Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, întâlnire cu președintele CJ Cluj

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter