Politică

Primăria reia întâlnirile cu cetățenii

<p><img src="documente/stories/12_decembrie/08_ziua/05 intalnire primar sorin apostu cu cetatenii in nmanastur _sc_32.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Primarul interimar Radu Moisin a anunțat că de vineri se reiau întâlnirile cu cetățenii din cartierele oraşului.</p>

Prima întâlnire va reuni clujenii din cartierul Mărăşti şi va avea loc loc în data de 10 decembrie, de la ora 17, în sala de sport a Şcolii Ion Agârbiceanu de pe strada Grădinarilor nr. 1. Tot în cursul acestei luni urmează să aibă loc şi întâlnirile cu cetăţenii din celelalte cartiere ale municipiului.

„Urmează să anunțăm din timp și următoarele patru locații, respectiv Grigorescu, Gheorgheni, Zorilor și Someșeni. Dorim să avem un ritm alert al acestor întâlniri și să le programăm în fiecare zi ca să le finalizăm până la sărbătorile de iarnă, putând apoi să discutăm bugetul pe anul viitor, odată ce avem prioritățile transmise de clujeni”, a declarat Moisin.


La aceste întâlniri vor participa viceprimarul cu atribuţii delegate de primar Radu Moisin, viceprimarul Laszlo Attila, reprezentanţi ai regiilor autonome de interes local şi reprezentanţi ai executivului instituţiei, parlamentarii clujeni din colegiul sub jursidicţia căruia se află cartierul, precum şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii descentralizate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter