Politică

Adăpostul pentru câinii comunitari de la Turda va deveni în curând funcţional

<p>Lucrările la adăpostul pentru câinii fără stăpân de la Turda s-ar putea termina până la finele lunii februarie.</p>

 

Estimările îi aparţin viceprimarului Mircea Irimie, care în conferinţa de preasă de final de an a explicat că adăpostul de la Bogata este pregătit să găzduiască peste 500 de câini fără stăpân, pisici, dar şi animale mari. Adăpostul se întinde pe o suprafaţă de peste 1.600 mp, fiind vorba despre un teren şi spaţii unde au funcţionat cândva grajduri.

Pentru început la adăpost vor fi duşi câinii vagabonzi şi cei care se află în ţarcurile din sesnsul giratoriu. Admnistraţia turdeană intenţionează ca adăpostul să deservească municipiile Turda-Câmpia Turzii şi localităţile arondate.

Practic, este vorba despre un teren şi spaţii unde au funcţionat cândva grajduri care au aparţinut de societatea Agrocom.

Numai la Câmpia Turzii potrivit unor estimări, numărul câinilor vagabonzi ajunge la aproximativ 5.000

Consilierul UDMR Andrei Nemeti a precizat în plenul şedinţei Consiliului Local că în Câmpia Turzii ar fi peste 5.000 de câini vagabonzi, iar din această cauză există situaţii tot mai dese în care aceştia crează neplăceri locuitorilor, numărul reclamaţiilor fiind tot mai mare.

Viceprimarul Ioan Moldovan a spus la rândul său că problema gestionării câinilor vagabonzi a fost stopată, după ce asociaţiile de protecţie a animalelor din Turda au făcut mult tam-tam pe această temă, acuzând că nu s-ar respecta legislaţia în vigoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter