Sănătate
Toamna vine cu alergii. Cum scăpăm de ele?
Simptomele de „răceală” care apar vara târziu sau toamna ne pot induce foarte uşor în eroare. În perioada august, septembrie, octombrie polenizează Ambrosia şi Artemisia, plante care declanşează alergii destul de severe asemănătoare în simptome cu răceala. Cum scăpăm de ele, ne explică dr. Ramona Bologa, medic primar alergolog.
Dr. Ramona BologaDr. Ramona Bologa, medic primar alergolog cu competenţe în homeopatie atrage atenţia că dacă aveţi nasul înfundat, ochi înlăcrimaţi şi prezentaţi simptome asemănătoare cu cele de răceală, fără febră însă, trebuie să daţi o fugă la medic pentru a primi un tratament. O altă alergie care se manifestă toamna şi nu numai este cea la praful de casă. Medicul clujean are câteva sfaturi practice şi pentru “stârpirea” acarienilor.
Reporter: Ce sunt Ambrosia şi Artemisia, care produc aceste alergii respiratorii grave în rândul populaţiei şi cum se manifestă acestea?
Dr. Ramona Bologa: Sunt nişte buruieni care sunt peste tot în zona ţării noastre, dar preponderent în zona Satu Mare, Oradea şi în sudul ţării. Şi noi le avem în Cluj, dar simptomele alergiei nu sunt foarte alarmante aici. Alergiile declanşate de acestea se manifestă în perioada august, septembrie, octombrie, dar mai ales în august, când este cald. Din septembrie -octombrie se mai răceşte vremea, iar simptomele nu mai sunt atât de puternice.
În ce priveşte simptomele, acestea sunt ca o răceală care nu mai trece, cu strănut frecvent, nas înfundat sau curge nasul, dureri de cap, de sinusuri, de asemenea ochii lăcrimează şi pot exista mâncărime la nas şi la ochi şi “gâdilici” în urechi, în gât.
Simptome puternice au fost anul acesta la polenul de graminee, în vară, când pacienţii au venit frecvent cu conjunctivite.
Ce ne puteţi spune despre alergia la praful de casă?
Alergia la praful de casă se manifestă tot timpul anului, dar preponderent primăvara şi toamna. Atunci au acarienii tendinţa să se înmulţească mai mult. Perioada coincide şi cu schimbarea de temperatură şi atunci pacientul nu ştie dacă e răcit sau alergic.
Ce măsuri putem lua?
Acarienii mor la frig, îngheţ sau la fierbere. Se pot lua câteva măsuri de profilaxie în casă şi anume lenjeria de pat, perna, pilota să fie spălate la o temperatură înaltă, 60, 90 de grade pentru ca aceşti acarieni să fie distruşi.
Mai nou au apărut substanţe care distrug acarienii şi care se pun în maşina de spălat la fiecare spălare. Se poate spăla atunci la temperaturi sub 60 de grade. De asemenea, salteaua de pat să nu fie veche. Se zice că în 10 ani salteaua de pat este de două ori mai grea datorită înmulţirii acarienilor. Nimic nu e pe viaţă, nici pernele moştenite de la bunici, acestea trebuie schimbate. De asemenea, mocheta adună acarieni oricât am spăla-o.
Sunt periculoase odorizantele de cameră?
Odorizantele de cameră, parfumurile puternice în general irită căile respiratorii în cazul celor alergici.
Populaţia din mediul urban, cea mai afectată de polen
Cercetările recente au arătat că oamenii care trăiesc în mediul urban sunt mult mai afectaţi de alergiile la polenuri decât cei din mediul rural. Totodată, dat fiind cazurile frecvente de alergii din sudul României, specialiştii au constatat o răspândire îngrijorătoare a Ambrosiei în această zonă. Potrivit ultimelor studii în domeniu, în prezent, în Europa, înflorirea plantelor primăvara are loc în medie cu 6 zile mai devreme, iar toamna modificările suferite de vegetaţie întârzie cu 4,8 zile, comparativ cu anii ’60.
Tratamentul alergiilor de toamnă se poate face prin administrarea de medicamente antialergice, dar şi prin respectarea unor recomandări specifice, menite să ţină pacientul cât mai departe de ceea ce îi declanşează alergia.