Sănătate
Se va face vreodată Spitalul Regional de Urgenţă Cluj? “Căutăm alte surse de finanţare”
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că România caută alte surse de finanţare, pe lângă fondurile europene care ar fi insuficiente, pentru construirea spitalelor regionale de urgenţă. Despre Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, Pintea spunea că va fi gata în 2023, în contextul în care despre acest obiectiv se vorbeşte încă din 2004.
În legătură cu spitalele regionale, Sorina Pintea a menţionat că în programul de guvernare sunt prinse opt astfel de unităţi medicale, studiile de fezabilitate fiind finalizate pentru cele de la Iaşi, Cluj şi Craiova. Costurile pentru construirea unui spital regional sunt estimate la 450 de milioane de euro, în condiţiile în care în 2014 fuseseră solicitate 150 milioane de euro pentru toate cele trei unităţi spitaliceşti.
''România urma să mai pună 50 de milioane euro, dar atunci s-a discutat doar despre construcţie. Acum, în 2018, când am demarat în forţă, doar la Iaşi aveau regimul juridic clarificat, iar la Cluj şi Craiova s-au făcut eforturi pentru a termina SF-urile. 150 milioane euro pentru trei spitale era puţin în condiţiile în care pentru un spital estimarea este în jur de 450 milioane euro. Atunci, este normal ca România să caute surse de finanţare, buget de stat şi alte surse. Din aceste 450 milioane euro per spital, 130 milioane euro sunt pentru SF-uri, design şi alte lucruri. Mai rămân 20 milioane euro pentru spital. Credeţi că se poate construi un spital cu această sumă? România caută surse de finanţare pentru că va atrage bani europeni şi va trebui să cofinanţeze'', a spus Sorina Pintea.
Ea a adăugat că la întâlnirea cu comisarul european Corina Creţu, prim ministrul Viorica Dăncilă a propus fazarea lucrărilor, adică în prima fază să se facă partea de proiectare, caietele de sarcini, după care să se înceapă construcţia, lucru agreat de comisarul european.
''Mai mult decât atât s-a spus că nu am fost la Bruxelles să cerem bani. Am fost o echipă de la Ministerul Sănătăţii în 27 septembrie pentru că am fost chemaţi. Am fost la discuţii să putem completa şi ni s-a spus nu. 'Nu mai avem pentru că aveţi supraîncărcare pe POR.' Deci am căutat toate soluţiile. Că nu am spus este vina noastră. Vreau să vă spun că România va atrage fonduri europene, va apela la parteneriatul public privat, pentru că aş vrea să mai demontez un lucru. S-a spus că dacă spitalele se vor construi prin parteneriat public privat se vor plăti taxe suplimentare. În niciun caz. Spitalele sunt administrate azi de către angajaţii spitalului. Vor fi administrate de către cei care vor să intre în parteneriat public privat. Spitalele vor fi publice, fără nicio taxă suplimentară'', a precizat ministrul Sănătăţii.
Sorina Pintea a mai precizat că spitalul de la Cluj va avea 849 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi, iar costurile pentru proiectarea, construcţia şi dotarea obiectivului se ridică la suma de 377 milioane de euro cu TVA.
La începutul acestui an, președintele Consiliului Județean Cluj AlinTişe a fost luat în vizorul premierului Dăncilă care i-a cerut să se implice în problema spitalului regional de urgență deoarece proiectul are foarte mari întârzieri.
Consiliul Judeţean Cluj a fost nevoit să actualizeze Planul Urbanistic Zonal necesar realizării pe terenul de 14 hectare a obiectivului de investiții în noua formă. Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, dacă va fi construit vreodată, ar urma să fie pe un teren în comuna Floreşti.