Sănătate
OMS: Oficial, PANDEMIE de coronavirus
Situaţia generată de coronavirus este pandemie, a stabilit miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în contextul în care sunt cazuri în cele mai multe ţări.
OMS: Oficial, PANDEMIE de coronavirus„Am făcut o evaluare, iar situaţia generată de Covid-19 poate fi caracterizată drept pandemie”, a declarat, miercuri, Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). „Aceasta este prima pandemie cauzată de un coronavirus”, a mai precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„Cuvântul pandemie nu este unul care să fie folosit uşor ori în mod neglijent. Este un cuvânt care, dacă este folosit greşit, poate cauza temeri fără motiv sau acceptarea neîntemeiată a faptului că lupta s-a sfârşit, că urmează inevitabil suferinţă şi moarte. Descrierea situaţiei ca fiind pandemie nu modifică evaluarea OMS asupra riscurilor generate de coronavirus. Nu se modifică modul în care OMS acţionează, nu ar trebui să se modifice acţiunile adoptate de ţări”, a subliniat directorul OMS.
Conform celui mai recent bilanţ, numărul infecţiilor cu noul coronavirus a ajuns la 118.000 la nivel mondial, iar peste 4.200 de oameni au murit (n.red. până la închiderea ediției).
PANDEMÍE, pandemii, s. f. Epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare, cuprinzând mai multe țări, continente. – Din fr. pandémie