Sănătate

Aberant! Angajații Spitalului Județean, obligați să facă test COVID pe propria cheltuială. Conducerea a eliminat rapid obligația

În urmă cu câteva zile, Spitalul Județean de Urgență Cluj impunea angajaților obligativitatea testării pe propria cheltuială, la întoarcerea din concediu. Ieri, conducerea s-a răzgândit și a transformat obligația în „recomandare”.

 

 


Informația a fost semanalată de deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a arătat că personalului medical din Spitalul Județean Cluj i-a fost impus să se testeze COVID pe propria cheltuială, dacă au lipsit din unitate mai mult de 7 zile consecutive. Prețul testului obligatoriu pentru angajați fiind de 150 de lei. 

 


„Ultimul abuz al lui Șușca are data de 2 octombrie 2020 și se îndreaptă împotriva personalului medico-sanitar al Spitalului Județean Cluj obligat să se testeze anti Covid 19 cu 150 de lei dacă angajații au lipsit din unitatea sanitară mai mult de 7 zile consecutive (aveți atașată adresa 31659 din 2 oct 2020 semnată de Șușca - VEZI GALERIE FOTO). (...) Eu mi-am făcut datoria de deputat și vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților și am cerut astăzi, oficial, din nou, a 14-a oară în 4 ani, demiterea lui Șușca”, a arătat Emanuel Ungureanu, pe pagina sa de Facebook.

Măsura, retrasă după patru zile

La solicitarea Monitorul de Cluj, conducerea Spitalului Județean a explicat că inițial măsura a fost obligatorie, însă DE marți, 6 octombrie, aceasta a rămas doar ca o recomandare pentru angajații care lipsesc mai mult de 7 zile consecutive.


„Într-o primă fază, conducerea a comunicat angajaților obligativitatea testării la  întoarcerea din concediu (medical sau de odihnă), dacă angajații lipsesc mai mult de 7 zile consecutive de la locul de muncă. Din data de 6 octombrie s-a revenit asupra deciziei inițiale, existând acum o recomandare (nu o obligație) de testare, pentru protecția angajaților și a personalului medical”, a transmis conducerea spitalului.

Cu privire la solicitarea formulată de Emanuel Ungureanu față de managerul spitalului, de a demisiona din funcție, Petru Șușcă nu a dorit să ofere niciun comentariu.


CITEȘTE ȘI

7 cazuri de coronavirus la Spitalul Județean Cluj. De ce nu este considerat focar?

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter