Sănătate

Cum sunt sancționați cei care nu respectă măsurile ANTI-COVID? În unele cazuri pedeapsa este de 12 ani de închisoare

Persoanele care nu stau izolați la domiciliu timp de 14 zile după ce au fost depistați pozitivi cu COVID-19 riscă dosar penal sau chiar închisoare.

 

 


Românii testați pozitiv la COVID dar asimptomatici vor putea sta acasă, în izolare, timp 14 zile, fără a mai fi internați în prealabil într-un spital timp de 48 de ore, iar medicii de familie vor avea un rol important, a anunțat miercuri Ministrul Sănătății.

Măsura aceasta a fost aplicată de mult timp în alte țări europene, iar acum va fi implementată și la noi în condițiile în care în mai multe județe, inclusive în Cluj, rata de incidență a crescut până la mia de locuitori.


Anchetele epidemiologice se fac greu, la fel și controlul la cei carantinați acasă.Cel mai grav lucru este că a crescut numărul celor care încalcă legea și ies din izolare, deși sunt pozitivi , iar DSP și Poliția află tardiv și le fac dosare penale.

Românii pot fi testați la cerere din mai multe motive. Sunt persoane care au nevoie de test pentru că pleaca din țară ori angajatorul a cerut testarea. De asemenea, sunt și români care doresc să știe dacă s-au infectat după ce au intrat în contact cu persoane bolnave.


În prezent, dacă rezultatul e pozitiv, laboratorul anunță imediat Direcția de Sănătate Publică, iar pacientul ar trebui să își sune medicul de familie și să ajungă rapid la spitalul suport COVID, pentru o evaluare. Medicii stabilesc dacă individul rămâne izolat la domiciliu sau trebuie să se interneze.

Conform legii, DSP ar trebui să îl contacteze în cel mult 48 de ore de la rezultatul pozitiv, să înceapă o anchetă epidemiologică și să îi comunice că dacă nu rămâne izolat riscă un dosar penal și o condamnare de la 6 luni la 3 ani de închisoare sau amendă.


Mai mult, dacă ar rezulta decesul unei persoane, pedeapsa poate ajunge și la 12 ani.

Cu toate acestea, sunt multe cazuri în care persoanele infectate încalcă legea, dar în același timp nici cei de la DSP nu țin evidența tuturor oamenilor, desi unii sună ei personal și spun că sunt infectați. Este o perioadă dificilă pentru toată lumea, iar răspândirea virusului este greu de controlat.


CITEȘTE ȘI:

România nu va intra în stare de URGENȚĂ. Iohannis:„A închide țara nu e o soluție, trebuie să găsim un echilibru”

Reguli noi pentru bolnavii de COVID19. Ce trebuie să facă asimptomaticii, de mâine

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter