Sănătate
DEFINIȚIILE DE CAZ pentru coronavirus, actualizate. Care sunt cele 14 categorii de persoane pentru care se recomandă TESTAREA?
Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat definiţiile de caz pentru coronavirus.
Potrivit noilor reguli, sunt 14 categorii de persoane care trebuie testate, unele dintre ele chiar la două săptămâni.
INSP consideră caz suspect orice persoană cu debut brusc de febră și tuse sau orice persoană cu debut brusc al oricăror trei sau mai multe semne și simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie / grețuri / vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) în absența unei cauze identificate sau orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie sau orice persoana cu infecție respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră și tuse și dificultate în respirație (scurtarea respirației) și care necesită spitalizare peste noapte).
Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care au manifestări gastro-intestinale, precum vărsături, diaree, neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2, potrivit INSP.
Caz probabil, potrivit normelor actualizate, este un pacient care întrunește criteriile clinice de caz suspect și este contact al unui caz confirmat sau are legătură epidemiologică cu un focar cu cel puțin un caz confirmat.
În conformitate cu Recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19, toți contacții direcți simptomatici ai cazurilor confirmate trebuie testați, spun reprezentanții INSP.
Caz confirmat potrivit INSP este o persoană cu confirmare în laborator prin RT-PCR a infecției cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.
Cine e considerat contact direct?
Persoană contact direct este definit de INSP ca „persoana care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19; persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor); persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă); persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi cu o durată de minimum 15 minute; persoana care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 mmetri; persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție”.
INSP atrage atenția că orice persoană care a purtat masca / echipamentul de protecție corespunzător și a respectat distanțarea fizică nu este considerată contact direct.
Pentru ce categorii se recomandă testarea?
Cele 14 categorii de persoane pentru care INSP recomandă testarea:
1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar si auxiliar, conform definiţiei de caz;
2. Persoane cu rezultat pozitiv la testul pentru antigenul SARS-CoV-2;
3. Contacți direcți simptomatici ai cazurilor confirmate;
4. Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;
5. Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplaseaza de la centrul de transplant in centrele de prelevare – la fiecare 2 saptamani;
6. Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore inainte de internarea în spital. În acest context, termenul de imunosupresie se referă la: chemoterapia citotoxică, agenți biologici cu acțiune prelungită, imunoterapie celulară și doze mari de glucocorticoizi, conform ghidului Societății Americane de Boli Infecțioase;
7. Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie, pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore inainte de fiecare cura, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare; pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de radioterapie – înainte de prima ședință și apoi la 14 zile, până la terminarea curei;
8. Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei.
În cazul pacienților copii cu probleme oncologice sau care au nevoie de intervenție chirurgicală, care se internează cu însoțitor, se testează și însoțitorul.
9. Pacienti hemodializaţi asimptomatici - de două ori pe lună. Pacienți hemodializați asimptomatici contacţi cu caz confirmat, două testări la 6-7 zile interval între ele;
10. Pacienți hemodializaţi simptomatici;
11. Persoane instituționalizate asimptomatice – de două ori pe lună;
12. Personalul de îngrijire din centre rezidențiale – săptămânal;
13. Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;
14. Personal medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant.
Unitățile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical şi/sau pacienți prin tehnici de RT-PCR, suplimentar faţă de aceste recomandări, care pot fi realizate cu resurse proprii, în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare.
Ministerele cu rețea sanitară proprie pot stabili protocoale de testare pentru personalul propriu, în funcție de specificul activității.
CITEȘTE ȘI
Aproape o treime din cazurile COVID19 au fost înregistrate în Cluj și în alte două județe din țară