Sănătate

Sceptic față de vaccinul anti-COVID19? Cherecheș: „E normal. Până vă vine rândul vor fi mai multe informații disponibile”

Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate din Cluj, spune că este normal ca cetățenii să fie sceptici în momentul de față în legătură cu vaccinul anti-COVID-19. Încrederea în vaccin nu a fost creată încă din cauza lipsei de informații.

 

 


Expertul UBB, Răzvan Cherecheș, anunță că este „perfect acceptabil” faptul că oamenii sunt sceptici față de vaccinul anti-COVID-19 în prezent.

 


Încrederea în vaccin nu le-a fost formată încă fiindcă există o mare lipsă de informații, dar specialistul susține că „până le va veni rândul” se vor oferi mult mai multe detalii despre întreg procesul de vaccinare:

„Este perfect acceptabil să fiți sceptici - până vă vine rândul vor fi mult, mult mai multe informații disponibile, plus date privind supravegherea timp de luni de zile ale voluntarilor din faza 3”, a scris Cherecheș pe rețelele de socializare.


Trei argumente pentru sceptici, expuse de Cherecheș

Specialistul a mai expus și câteva argumente pentru sceptici:

1. Producătorii vaccinurilor au fost extrem de transparenți privind informațiile despre de metodologie, subiecți, biologie. Mai exact, toate aspectele legate de dezvoltare și producție. Totuși, și procesul de autorizare este transparent, fiindcă va fi streamed online, iar documentele sunt disponibile pentru analiză.


2. Unul dintre motivele pentru care trialurile pentru vaccinuri durează ani de zile este că durează extrem de mult recrutarea subiecților. „Pentru vaccinul HIV a durat 18 luni recrutarea a 5000 voluntari și încă 18 luni până au fost suficiente infecții pentru relevanță statistică”.

În cazul vaccinului anti-COVID-19 s-au alocat fonduri mari, resurse umane suficiente, iar infecția a fost prezentă în populația recrutată. Cele mai multe trialuri de fază 3 au mai puțin de 10.000 de persoane. În cazul firmelor care au dezvoltat vaccinul împotriva COVID-19, Pfizer și Moderna, trialurile au avut 30.000 și 44.000 de subiecți.


3. Trialurile vaccinurilor au durat mai mult de 2 luni, iar subiecții sunt încă monitorizați. Până în prezent, nu au fost constatate efecte adverse majore. Acest lucru ar însemna că este printre cele mai sigure vaccinuri dezvoltate până acum, susține Cherecheș.  

Tot legat de efectele secundare, acestea sunt „foarte, foarte rare”, aproximativ unul la un milion de persoane. Detectarea lor nu este atât de probabilă ân trial, deci va fi urmărită la populația vaccinată. „În context, trebuie comparat cu riscul de deces de 1 la 100.000 la copii și 1 la 20.000 la cei peste 20 de ani.”

CITEȘTE ȘI:

Cum poți să eviți infectarea cu COVID19 de Crăciun? Cherecheș: „Există o singură variantă sigură”

 

1 milion de doze de vaccin anti-COVID19 la începutul anului 2021. Iohannis: „Vaccinarea este voluntară, sigură și eficientă”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter