Sănătate

Eroii „în alb”, cetățeni de onoare ai Clujului. Medicii din 16 spitale vor primi titlul onorific

Personalul medical din 16 spitale clujene implicate în lupta anti-COVID vor primi titlul de cetățeni de onoare ai județului.

 

 


Proiectul de hotărâre care vizează acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Cluj – „Clujean de Onoare” tuturor cadrelor medicale clujene aflate în prima linie a luptei cu COVID-19 urmează să fie supus dezbaterii și aprobării plenului în cadrul proximei ședințe ordinare a forului administrativ județean, din luna decembrie.

 


„Luna decembrie ar trebui să fie pentru noi toți o lună a recunoștinței. O lună în care fiecare dintre noi să mulțumim pentru bunul cel mai de preț pe care îl avem: sănătatea. Or, marele merit pentru că noi suntem sănătoși sau pentru că mulți clujeni și-au redobândit sănătatea, după lupta cu virusul care a generat pandemia, e al eroilor în alb, personalul medical care cu curaj, profesionalism și dăruire a decis să vină în sprijinul pacienților și al comunității, punând binele celorlalți mai presus decât propria siguranță. Lor le mulțumim acum, ei sunt eroii clujeni ai zilelor noastre”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Medicii din 16 spitale clujene vor primi titlul onorific

Distincția va fi acordată personalului medico-sanitar din spitalele clujene COVID și suport COVID, respectiv: Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Recuperare, Spitalul de Urgență pentru Copii, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, Spitalul Județean de Urgență, Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, Spitalul Municipal, Spitalul C.F.R., Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii, Spitalele Municipale Dej și Turda, precum și Spitalul Orășenesc Huedin.


CITEȘTE ȘI

Eroii din spitale, cetățeni de onoare ai județului Cluj

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter