Sănătate

Un spital din România vaccinează pe oricine dorește! Managerul a explicat de ce a luat această decizie

Spitalul din Găești este primul din România care vaccinează în afara schemei recomandată de autorități.

 

 


Spitalul din Găești a anunțat că oricine vrea să se imunineze anti COVID-19 o poate face, indiferent dacă este sau nu este cadru medical, conform Realitatea Plus. Managerul spitalului a anunțat că nu este de acord să arunce dozele de vaccin care nu sunt folosite într-o zi și acestea vor ajunge la persoanele care vor să fie vaccinate voluntar indiferent de vârstă sau profesie.

 


Vaccinul COVID-19 are câteva instrucțiuni de folosire clare și se poate păstra la frigider normal doar 5 zile după ce este scos de la frigiderul special care îl ține la o temperatură de -80 de grade. Din fiecare flacon se pot face 5 vaccinuri, dar nu toate cadrele medicale vor să fie vaccinate. Astfel, ca să nu fie aruncat serul, managerul a decis ca la finalul să fie vaccinate persoane care nu fac parte din nicio categorie specială.

Conform managerului, în anumite zile, la vaccin erau programate 5 persoane, dar s-a prezentat doar una. Astfel, 4 doze ar fi trebuit aruncate, deoarece nu se mai puteau utiliza.


„Cine vrea să se vaccineze... Ne rămân doze și decat să le arunc mai bine le fac la cine vrea să se vaccineze. Asta e raționamentul pentru că el, dupa ce l-ai facut diluție, el se face o diluție, dupa ce ai facut diluatia, din acel flacon cu dilutia facută se pot vaccina 5 persoane. Dacă ai vaccinat una și ai terminat vaccinarea, rămâi cu 4 doze care se aruncă. Este 12 euro o doza și e păcat de ele, și atunci am zis că le fac la cine dorește să se vaccineze", a afirmat Laurențiu Belușică, manager Spitalul Găești.

„Ieri am început. Sunt doritori, sunt foarte mulți. De ieri, de azi încolo facem treaba asta. Oamenii care au venit nu sunt voluntari. (...) Nu numai cadre medicale. Oricine dorește să se vaccineze”, a mai spus managerul.


Managerul Laurențiu Belușică a anunțat inclusiv pe pagina de Facebook că așteaptă doritorii la vaccinare după ce rămân doze neutilizate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter