Sănătate

Criza de la ATI: Mai multe paturi în spitalele din Cluj. Subprefect: „Situația este gravă, dar mereu găsim soluții”

De câteva săptămâni, Clujul se luptă cu o criză la ATI. Subprefectul, Irina Munteanu a spus că se vor implementa noi paturi de terapie intensivă și intermediară în spitalele clujene.

 

 


 

 


Clujul se află într-o continua creștere în ceea ce privește numărul de cazuri COVID-19, iar presiunea pusă pe secțiile ATI este una foarte mare, locurile fiind limitate, iar cazurile grave sunt multe.

 


Situația la ATI este gravă! Locurile se ocupă de la o oră la alta

monitorulcj.ro a luat legătura cu subprefectul Clujului pentru a afla care este situația exactă în acest moment la secțiile de ATI din județ. Din păcate, nu se poate oferi o centralizare exactă, deoarece situația este una schimbătoare.

„Ieri, după prânz erau locuri libere, unul la ATI și 4 pe terapie intermediară, dar spre seară s-au ocupat toate. Totul este într-o dinamică permanentă, deci datele pe care le furnizăm dimineață s-ar putea să nu mai fie valabile până seară, sau invers”, a declarat pentru monitorulcj.ro subprefectul Clujului, Irina Munteanu.


Totodată, Irina Munteanu a explicat că o nouă secție de ATI ar însemna personal medical nou, iar acest lucru ar fi destul de dificil pentru că secțiile de ATI prezente nu au personal de rezervă. Se vor implementa noi paturi la terapie intesivă și intermediară în spitalele din Cluj, imediat ce se vor face toate formalitățile legale.

„Dacă ar fi să facem o secție nou de ATI am avea nevoie și de personal. Spre exemplu, la 10 paturi, tură completă, ar fi nevoie de cinci medici și în jur de 10 asistenți medicali. Am avut mai multe discuții cu spitalele COVID de fază 1și 2, iar ca urmare se vor impementa noi paturi pentru terapie intensive și intermediară, conform noului plan medical întocmit care va fi aprobat în CJSU imediat ce se vor face toate verificările și va fi agreat de toate unitățile sanitare implicate”, a mai spus subprefectul.


Spitalele din Câmpia Turzii, Huedin și Gherla organizează compartimente COVID

Potrivit subprefectului, spitalele din Câmpia Turzii, Huedin și Gherla vor organiza compartimente COVID în anumite secții.

„De asemenea, și spitalele din Cîmpia Turzii, Huedin ș Gherla se pregătesc să organizeze compartimente COVID în cadrul unor secții. Deja am înaintat necesarul de dotări în ceea ce privește aceste trei spitale, către unele companii mari care ne oferă sprijinul și sponsorizează spitalele”, a afirmat Irina Munteanu.

Medicii au ajuns la epuizare, iar spitalele din Cluj se luptă cu această boală de mai bine de un an de zile: „Cu toată oboseala și cu tot greul pe care îl duc de mai bine de un an spitalele acestea, toata lumea s-a unit să găsească soluții și să trecem cu bine peste această etapă”, a spus subprefectul Clujului.

Spitalele județene vor fi suplimentate cu 350 de paturi ATI!

Ministrul Sănătății a anunțat că spitalele județene din țară se vor suplimenta cu 140 de paturi de terapie intensivă pentru adulţi şi aproximativ 210 paturi de terapie intermediară destinate pacienţilor COVID-19.

„În urma discuţiilor, s-a decis ca aproximativ 140 de paturi de terapie intensivă pentru adulţi şi aproximativ 210 paturi de terapie intermediară destinate pacienţilor COVID-19 să fie suplimentate în unităţile sanitare judeţene, urmând ca în perioada următoare unităţile sanitare să comunice Ministerului Sănătăţii posibilităţile de a suplimenta în continuare numărul acestora”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

CITEȘTE ȘI:

Clujul, în al treilea val al pandemiei! Locurile la ATI sunt la limită, iar numărul de cazuri COVID-19 este în creștere

Criză la ATI! Clujul nu mai are niciun pat liber la terapie intensivă. Prefect: „Situația este gravă”

Ultimele Stiri
abonare newsletter