Sănătate
Situația este gravă la Cluj! Peste 70 de oameni infectați cu COVID au murit în ultima săptămână
Peste 70 de clujeni infectați cu COVID-19 au murit în ultima săptămână. Spitalele sunt pline, iar medicii abia mai fac față.
În ultima săptămână, au murit 72 de oameni infectați cu COVID-19 la Cluj, potrivit ultimelor date transmie de Instituția Prefectului Cluj. Situația este una critică, deoarece spitalele sunt pline, iar secțiile de Terapie Intensivă (ATI) nu mai fac față, iar locurile se ocupă de la o oră la alta.
În ultima perioadă, decesele și cazurile au crescut accelerat în județul Cluj, situația fiind destul de alarmantă. Specialiștii au anunțat că lunile aprilie și mai vor fi „două luni de foc”, iar formele virusului vor fi medii și severe, luru care duce la o aglomerare a spitalelor.
Prefectul Clujului, Szilard Tasnadi a spus că medicii încă țin situația sub control, dar problema este la oameni, mai exact la cei care merg în ultimul moment la spital, iar din caza stării grave în care se află, nu mai pot fi salvați.
„Eu nu aș pune la îndoială capacitatea medicilor, desigur că au situația sub control. Așa cum v-am mai spus, seriozitatea problemei trebuie să fie conștientizată la nivelul cetățenilor, care să apeleze la ajutor medical de la o fază incipientă, nu doar când situația devine critică și când, din păcate, nu se mai pot face multe”, a declarat pentru monitorulcj.ro prefectul Clujului, Szilard Tasnadi.
Peste 70 de decese în ultima săptămână la Cluj!
În 5 aprilie, totalul morților în spitalele din județ a fost de 678 din care 440 erau pacienți originari din județul Cluj. Pe lângă pacienții clujeni, în spitale sunt tratați și pacienți care provin din alte județe.
Marți 6 aprilie: 10 morți - total decedați 692 din care 449 din județul Cluj.
Miercuri 7 aprilie: 11 morți - total decedați 703 din care 453 din județul Cluj
Joi 8 aprilie: 15 morți - total decedați 718 din care 460 din județul Cluj
Vineri 9 aprilie: 9 morți - total decedați 727 din care 465 din județul Clu
Sâmbătă 10 aprilie: 7 morți - total decedați 734 din care 468 din județul Cluj
Duminică 11 aprilie:5 morți - total decedați 739 din care 470 din județul Cluj
Luni 12 aprilie: 15 morți - total decedați 754 din care 480 din județul Cluj
CITEȘTE ȘI: