Sănătate

RECORD sumbru în România. 237 de morți de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Vaccinarea stagnează

237 de morți de COVID19 în ultimele 24 de ore. Cel mai mare număr de decese într-o singură zi, de la începutul pandemiei. Vaccinarea stagnează. Numărul dozelor de vaccin disponibile depășește programările.

 

 


De la începutul pandemiei și până azi, numărul românilor care au fost confirmați cu noul coronavirus a depășit 1.000.000, fiind de asemenea declarate vindecate în total 950.242 de persoane, însă în ceea ce privește numărul morților, ziua de marți, 20 aprilie, a reprezentat un record absolut, fiind declarați decedați într-o singură zi, 237 de bolnavi care erau infectați cu COVID-19.

 


Cel mai mare număr de decese, de la începutul pandemiei

Numărul mare de morți COVID-19 într-un interval de doar 24 de ore vine în contextul în care vaccinarea se află într-o etapă de stagnare, în acest moment, numărul dozelor de vaccin disponibile depășindu-l pe cel al programărilor.

În acest moment, conform platformei vaccin.live, numărul locurilor disponibile pentru vaccinarea cu cele trei seruri utilizate în România depășește 200.000, zilnic fiind vaccinate aproximativ 113.000 de persoane. În total, în țara noastră există la acest moment 818 centre de vaccinare, pe listele de așteptare pentru a fi imunizați fiind momentan 167.470 de români, din numărul total de 209.607 locuri libere.


Se dorește creșterea numărului de locuri la ATI

Luni, 19 aprilie, au fost raportate la nivel național 149 de decese provocate de infecția cu SARS-CoV-2, cu 88 mai multe față de această zi. Totodată, numărul de morți raportat azi este și cel mai mare înregistrat în România, de la debutul pandemiei. Față de duminică, 18 aprilie, când erau declarate 160 de persoane decedate în țară, ziua următoare părea să indice un trend descendent al morților de COVID, însă recordul de 237 de morți, înregistrat azi, infirmă posibilitatea unei scăderi a numărului de bolnavi decedați.

Pacienții care ajung să fie declarați decedați în urma infecției cu COVID-19 sunt cei care au nevoie să fie internați în secțiile de tarpie intensivă, motiv pentru care, premierul Florin Cîțu, declara săptămâna trecută că dorește să fie adăugate mai multe paturi ATI disponibile, în contextul în care și numărul celor care au nevoie de terapie intensivă se află în creștere.


Astfel, duminică, 18 aprilie, Cîțu a anunțat că au mai fost adăugate 12 noi paturi ATI, însă până a ajunge la cele 1.600 de locuri promise, ar mai fi nevoie de încă 40-50 de paturi. Duminică, existau 20 de paturi libere la ATI la nivel național, conform prim-ministrului, zi în care erau internați pe această secție 1.475 de bolnavi.

Azi, 20 aprilie, datele arată că numărul celor de la ATI a scăzut, fiind ocupate 1.432 de paturi, ceea ce indică că în acest moment sunt disponibile 63 de paturi ATI.


De la începutul pandemiei și până astăzi, în România au decedat 26.618 persoane diagnosticate cu infecția cu SARS-CoV-2.

CITEȘTE ȘI

Numărul morților de COVID-19 crește. 145 de români au decedat în ultimele 24 de ore și 5.808 au fost confirmați cu SARS-CoV-2

Ultimele Stiri
abonare newsletter