Social

Fiii comunei, sărbătoriți la Cămăraşu

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj împreună cu Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cămăraşu organizează sâmbătă, 28 iunie 2014 şi duminică, 29 iunie 2014,manifestarea culturală “Fiii Comunei Cămăraşu” ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie.

În ceea ce priveşte ziua de sâmbătă, 28 iunie, aceasta va fi dedicată, în întregime, sportului-rege, fiind organizat în acest sens un campionat intern de fotbal – „Cupa Târgului” la care vor putea participa toţi iubitorii acestui sport din raza teritorială a comunei.

Duminică, 29 iunie, vor avea loc o serie de manifestări culturale de profil. Astfel, începând cu ora 13.00 este programată să se desfăşoare Întâlnirea cu fiii comunei Cămăraşu, aceasta fiind urmată de o festivitate de premiere a cuplurilor care, în acest an, îşi aniversează nunta de aur.


Toate aceste manifestări vor fi acompaniate de spectacole de muzică populară susţinute de ansamblurile: Fiii Cămăraşului, Formaţia de dansuri ţigăneşti din Cămăraşu, Ansamblurile de copii din Pălatca, Mociu, Cătina, Sărmaşu, Ţaga, Căianu, precum şi de Ansamblul „Dor Transilvan” aparţinând Companiei de Transport Public Cluj-Napoca. De asemenea, în cadrul secţiunii folclorice, pe scenă vor evolua solişti de marcă ai cântecului transilvan, precum Vasile Soporan, Ana Georgeta Balla, Florin Moldovan, Adina Varga, Olimpiu Mocean, Irina Cămărăşan şi Ruxandra Raţiu. Seara de duminică va fi încheiată cu un foc de artificii, urmat de recitalul extraordinar susţinut de tânărul artist de muzică pop, dejeanul Emanuel Cîrstea.

abonare newsletter