Social
Tudrenii, invitaţi să doneze cărţi pentru copiii din centrele de plasament
În intervalul 29 septembrie - 10 octombrie turdenii sunt invitați să ia parte la campania umanitară „Mica Bibliotecă” a cărui scop este realizarea, prin intermediul unor donaţii, a unor biblioteci pentru copiii din centrele de plasament din Turda și împrejurimi.
Campania este organizată de Asociația Împreună pentru Voi! având ca parteneri grădinițele Poiana cu Castani, Dr. Ion Raţiu, Sfânta Maria şi Prichindelul Isteţ.
În cadrul acțiunii, copiii mărinimoşi din grădiniţele mai sus menţionate vor dona una sau mai multe cărţi pe care ei le-au citit şi vor ca şi alţi copii să le citească.
„Vrei să susţii această campanie şi nu faci parte din grădiniţele menţionate? Nicio problemă, poţi dona cartea/cărţile, în stare bună, în holul de la internatul Liceului Liviu Rebreanu din Turda, de luni până joi, între orele 12.00-15.00. Asociaţia Împreuna pentru Voi mulţumeşte copiilor pentru gestul lor, părinţilor, cadrelor didactice de la gradiniţele mai sus menţionate şi coordonatoarelor acestui proiect doamnelor directoare Felicia Simon, Crina Răduţiu, Gabriela Trif şi Lubiana Bunea, pentru implicarea şi susţinerea în realizarea acestei campanii umanitare “Mica Bibliotecă”! precizează reprezentanții asociației.
Beneficiarii campaniei vor fi prichindeii de la Grădiniţa Socială Acoperământul Maicii Domnului, Şcoala Waldorf şi copiii din centrele de plasament din Turda și împrejurimi.
În final va fi realizată o mică bibliotecă care va cuprinde pentru început aproximativ 100 -120 de volume.