Social
Workshop pe tema terapiei tulburărilor de limbaj şi a deficienţelor de auz, la UBB
Departamentul de Psihopedagogie specială din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai, va organiza vineri, 31 octombrie 2014, la workshop-ul “Abordări interdisciplinare pentru dezvoltarea abilităţilor lexice”.
Bibliotaeca Central Universitară „Lucian Blaga”Evenimentul, care reprezintă ce-a de VIII-a manifestare ştiinţifică pe domeniul terapiei tulburărilor de limbaj şi a deficienţelor de auz, fiind organizat în colaborare cu Asociaţia Specialiştilor în Terapia Tulburărilor de Limbaj din România şi Firma Cohlear, va avea loc între orele 12:30 – 19:00, în sala Ioan Muşlea, la Sediul Bibliotecii Centrale Universitare, Cluj-Napoca.
La începutul evenimentului, în intervalul orar 13.00-14.00, se va lansa volum intitulat „Fluenţa verbală. Direcţii teoretice şi aplicaţii psihopedagogice”, coordonat de lect. univ. dr. Carolina Bodea Haţegan şi dr. Dorina Talaș, profesor de sprijin și cadru didactic asociat. Acest volum aduce în prim plan o tematică foarte importantă în domeniul dificultăţilor de învăţare, în general, dar mai ales în domeniul dezvoltării abilităţilor lexice.
Pe parcursul derulării evenimentului vor fi susţinute două prezentări de către Viktorija McDonell, specialist în domeniul reabilitării auditiv-verbale, precum şi al dezvoltării abilităţilor şcolare. Viktorija McDonell este coordonator al Departamentului de Reabilitare al firmei Cochlear AG. din Europa Centrală şi de Est. A lucrat ca profesor pentru persoane cu deficienţă de auz și între 2000-2006 a coordonat activitatea de reabilitarea auditiv-verbală desfăşurată de firma Cochlear în zona Asia-Pacific. Din 2006 susţine activităţi de informare, consultanţă, training pentru părinţi şi specialişti care lucrează cu copii cu implant cohlear.
În cadrul workshop-ului vor mai prezenta lucrări și cadre didactice ale Departamentului de Psihopedagogie specială, din cadrul Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.