Social
Studenţii clujeni sunt chemaţi să doneze sânge. Vezi cum poţi ajuta şi tu!
Studenții din cadrul Universității Babeş-Bolyai sunt invitați, în perioada 31 martie – 02 aprilie 2015, să doneze sânge în cadrul campaniei ”Donăm împreună, UBB dă startul!”
Prin acțiunea „Donăm împreună, UBB dă startul!” Universitatea Babeș-Bolyai include în cel mai amplu program național de donare de sânge „O șansă pentru viață”, organizat de Asociația React și finanțat de Fundația Vodafone Romania, un segment important de donatori: studenții din Cluj Napoca.
Campania de faţă îşi propune o acţiune de donare, pe durata a 3 zile, în cadrul unei unităţi mobile, respectiv în cadrul unui autobuz special compartimentat şi dotat cu o sală de aşteptare, unde se completează formularele înaintea consultaţiei medicale, o sală de consultaţii cu un mini-laborator unde se testează hemoglobina şi glicemia, o sală cu două posturi pentru donare şi o sală unde cei care au donat pot servi un ceai sau un suc înaintea părăsirii autobuzului.
Unitatea mobilă va staţiona între orele 8.00-16.00, în următoarele locaţii:
Grădina Botanică ,, Alexandru Borza” , str. Republicii nr.42 (intrarea dinspre strada Louis Pasteur nr.3-5, lângă Clinica de Medicina Muncii)
Campus FSEGA (Strada Teodor Mihali 58-60) – miercuri, 01 aprilie
Sala Polivalentă (Aleea Stadionului) – joi, 02 aprilie
Campania ,,Donăm împreună, UBB dă startul!" reprezintă un program coerent de informare şi educare a studenţilor pe tema donării benevole de sânge. Dorim să extindem campania pe întreaga durată a anului 2015, alături de organizaţiile studenţeşti şi alţi parteneri, prin diverse acţiuni, astfel încât să dăm naştere unui comportament în favoarea donării de sânge, drept un act de responsabilitate şi un gest de implicare în comunitate", a declarat Paul Fărcaş, purtător de cuvânt al UBB.