Social
Salina Turda – partener în cadrul evenimentului internaţional „Ingineria Mediului şi Dezvoltare Durabilă”
În cadrul parteneriatului încheiat cu Univeristatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Salina Turda este prezentă în acest sfârşit de săptămână la Conferinţa Internaţională „Ingineria Mediului şi Dezvoltare Durabilă”, organizată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti împreună cu Asociaţia Balcanică a Mediului din Grecia (B.EN.A.).
Pe parcursul celor trei zile (28-30.05.2015) de desfăşurare a evenimentului vor fi susţinute şi dezbătute peste 150 de lucrări de către 200 de invitaţi din 15 ţări pe tema Dezvoltării durabile şi protecţiei mediului, Siguranţei alimentare şi calităţii produselor, Integrării europene şi economiei de piaţă şi Mediu şi sănătate publică.
Lucrările conferinţei vor fi deschise de catre profesorul doctor F.K. Vosniakos, profesorul doctor G. Vasilikiotis, profesorul doctor T. Albanis, International B.E.N.A. Grecia, urmaţi de alţi speakeri internaţionali şi din ţară din cadrul facultăţilor de specialitate.
Sesiunea Conferinţei se va încheia sâmbătă, 30 mai, cu o vizită de studiu la Salina Turda începând cu ora 14:00.