Sport

BC Timișoara va juca finala

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/mobi.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />„U“ Mobitelco BT Cluj nu a reușit să se califice pentru a treia oară consecutiv în finala campionatului, după ce a fost eliminată în semifinale de BC Timișoara, 0-3.</p>

După ce au fost învinși în meciurile 1 și 2, disputatea la Timișoara, campionii au fost depășiți și în meciul 3, disputat la Cluj, de formația bănățeană. Oaspeții s-au impus cu 70-65, pe sferturi 19-71, 15-18, 16-14 și 17-19.

Pentru „U“ Mobitelco au punctat: Krstanovic 22 p (6 rec.), Dykes 13 p (5 rec., 2 pase decisive), Mihai Paul 10 p (4 rec., 2 p.d.), Silvășan 7 p, Lagrange 7 p (6 rec., 3 p.d.), Mijovic 4 p (6 rec., 2 p.d.) și Jones 2 p. Pentru BC Timișoara au înscris: Andrei 17 p, Popescu 14 p, Sarovic 12 p, Archie 11 p, Jovanovic 9 p, Siricevic 5 p și Cuic 2 p.

La finalul meciului, antrenorul campionilor, Marcel Țenter, a recunoscut că Timișoara a gestionat mai bine momentele cheie ale acesto 3 întâlniri. „Timișoara a meritat calificarea în finală, au greșit mai puțin în momentele critice ale jocului. Noi am avut, din punctul de vedere al execuției, o partidă slabă, iar acest lucru mă nemulțumește. Băieții au făcut tot ce a depins de ei, au facut un efort foarte mare însă mai mult nu s-a putut. Le mulțumesc fanilor pentru susținere, au fost fantastici, însă din păcate nu am putut să le oferim o victorie“, a spus tehnicianul de la „U“ Mobitelco.

 


Cristescu: „Facem contestație“

Mircea Cristescu, președintele executiv de la „U“ Mobitelco BT a declarat că va face contestație pentru că BC Timișoara a avut 6 străini trecuți pe foaia de joc, lucru interzis de regulament.

„Am făcut o contestatie după meciul 3. Timișoara a avut trecuți pe foaia de joc șase jucători străini, ceea ce este împotriva regulamentului. În regulamentul FRB nu este specificat ce se întâmplă în cazul încălcării acestei reguli. Prin această contestație am vrut să atragem atenția pentru ca pe viitor să fie clar reglementată sancțiunea. Timișoara a câștigat pe teren dreptul de a juca finala, le ureze succes, însă sunt sigur că nu le va fi ușor“, a declarat oficialul clujean.

„U“ Mobitelco BT va juca finalaa mică a campionatului, împotriva formației Gaz Metan Mediaș, însă nu s-a stabilit când vor avea loc meciurile pentru medalia de bronz.

Ultimele Stiri
abonare newsletter