Sport

Zi de meci. Universitatea Cluj, duel în SuperLigă cu Petrolul Ploiești.

Universitatea Cluj primește sâmbătă vizita celor de la Petrolul Ploiești într-o partidă din cadrul etapei cu numărul 20 din SuperLigă.

Zi de meci pentru „U” Cluj | Foto: lpf.ro Zi de meci pentru „U” Cluj | Foto: lpf.ro

 

 


„U” Cluj joacă sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 20:00, contra echipei Petrolul Ploiești.

 


Cele două echipe se vor afla faţă-n faţă în principala competiţie internă pentru a 80-a oară, palmaresul precedentelor confruntări din SuperLigă cuprinzând 22 succese clujenii, 41 victorii prahovenii şi 16 rezultate de egalitate.

CITEȘTE ȘI:
România, cu noroc la tragerea la sorți! Adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026.

„U” caută victorie împotriva „lupilor galbeni” 

Cele mai recente dueluri de la Cluj dintre cele două formații s-au remarcat prin echilibru. În sezonul trecut, „U” a fost învinsă cu 2-1 în play-out, în timp ce meciul din sezonul regular s-a terminat fără gol (0-0). În prima stagiune de la promovarea celor două în Superligă, în vara anului 2022, „Șepcile roșii” au cedat la limită partida disputată la Mediaș (0-1).


După inaugurarea Cluj Arena, din 2011, singurele succese ale echipei noastre în fața Petrolului au venit în alte competiții decât prima ligă. Pe 20 iulie 2014, golul lui Lorand Kovacs decidea confruntarea din optimile Cupei Ligii (1-0). Au urmat trei mari victorii ale Universității în eșalonul secund. În 23 septembrie 2018, conduși din teren de Dorin Goga, care a reușit o dublă, „studenții” treceau de Petrolul cu 3-2. La aproape un an distanță, în 20 septembrie 2019, „U” obținea un alt succes răsunător împotriva prahovenilor (4-0), pentru ca, în sezonul promovării, în play-off, „Șepcile roșii” să câștige cu 3-1 împotriva contracandidatei de atunci, după o primă jumătate de oră magică, când Universitatea conducea deja cu 3-0.

Ovidiu Sabău: „E o echipă tare în dueluri”

Ovidiu Sabău, antrenorul echipei „U” Cluj, a declarat că Petrolul Ploiești se apropie de CFR Cluj la strategie.


„Sâmbătă trebuie să ne așteptăm, la fel, la un joc care trebuie abordat la rezultat. Să fim foarte pragmatici și foarte echilibrați între faza de apărare și faza de atac. E un adversar care în deplasare a pierdut doar două jocuri. E o echipă tare în dueluri, se apropie foarte mult de ce înseamnă CFR ca și dueluri.
E o echipă care încearcă în primul rând să stea foarte bine defensiv, foarte agresivi fundașii centrali, exact ce au arătat și în meciul tur.
Petrolul va dori să rămână acolo sus, este clar, vor să se apropie, pentru că un meci pierdut îi distanțează destul de mult, iar pe noi ne rupe puțin de Petrolul. Asta ne dorim, să simțim presiunea, dar în același timp să găsim acel echilibru de care ai nevoie să câștigi un astfel de joc.
Să nu facem greșeli, să nu ne deschidem prea mult, asta nu înseamnă că vom fi echipa care să se pună pe 16 metri, pentru că nu putem să facem asta. Câștigând, avem șanse mari să rămânem pe primul loc”, a declarat Sabău.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

România în DOLIU. A murit primul campion mondial al României. VIDEO

Cantonament de iarnă în Antalya, cu trei partide amicale pentru „U” Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter