Sport

Finala Cupei României, ultimul meci al sezonului 2011-12

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/23/08 23 finala cr2.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />În această seară, pe Arena Națională din București, Dinamo și Rapid se vor lupta pentru Cupa României.</p>

Astăzi va avea loc prima finală a Cupei României pe noua Arenă Națională.

Rapid și Dinamo au eșuat amândouă lamentabil în lupta pentru titlul de campioană a României, însă una dintre ele își va salva în această seară sezonul, prin cucerirea celui de-al doilea trofeu ca importanță. „Câinii roșii“ au fost lideri în tur, dar, după un retur mult sub așteptări au terminat campionatul abia pe locul 5, astfel că în această seară au ultima șansă de a se reabilita în fața suporterilor. Giuleștenii au avut la un moment dat și ei șansa să ocupe fotoliul de lider, dar au pierdut puncte multe și importante în fața unor advesari care porneau cu șansa a doua, astfel că degeaba au umilit campiona CFR chiar în Gruia (5-0), pentru că această victorie nu i-a ajutat prea mult.
Dario Bonetti, italianul de pe banca lui Dinamo,  a declarat că nu este important dacă el va mai rămâne în funcţie, ci important este ca elevii săi să câştige finala Cupei. „Cu siguranţă nu pot fi mulţumit de locul cinci, dar am făcut 16 puncte în 9 partide şi îmi displace ideea că am pierdut altele importante. Dintr-un anumit punct de vedere mă măguleşte faptul că suporterii îşi doresc să rămân la echipă, dar avem nevoie şi de mulţi jucători pe care îi contestă. Nu e important dacă eu plec sau rămân, ci ca Dinamo să câştige finala Cupei. Va fi la fel de greu ca în orice partidă cu Rapidul, dar dacă vom da totul, avem şanse să câştigăm. E o ocazie importantă de a cuceri un trofeu în faţa Rapidului, dar un eşec nu va fi un dezastru“, a spus antrenorul din Ștefan cel Mare.
De cealaltă parte, Răzvan Lucescu a declarat că nu are ce să își reproșeze la finalul acestui sezon. „Eu nu îmi reproşez nimic după acest camionat, noi am jucat toate meciurile pe teren, am dat totul, am evitat scandalurile şi am reuşit un record de puncte pentru Rapid, 64. A fost o serie de 13 meciuri consecutive fără înfrângere şi ne gândim acum la finala Cupei, cu Dinamo“, a spus antrenorul Rapidului.

Drumul spre finală

Până să ajungă în ultimul act, Rapid a trecut în 16-imi de Juventus București (4-1), în optimi de CS Otopeni (5-0), în sferturi de Pandurii (2-0), iar în semifinale a obținut o dublă victorie în fața celor de la FC Vaslui (1-0 și 3-2).
Dinamo a ajuns în finala de pe Arena Națională după ce a trecut de Luceafărul Oradea (1-0), Gaz Metan Severin (5-0), Petrolul (2-1). „Câinii roșii“ au avut mari emoții în semifinale, de unde s-au calificat grație golului marcat în deplasarea de la Mediaș (1-2 cu Gaz Metan, după 1-0 acasă).
Cele două echipe s-au mai înfruntat de două ori în ultimul act al Cupei României. Dinamo a câștigat trofeul în fața Rapidului în 1968, impunându-se cu 3-1 după prelungiri. Giuleștenii și-au luat revanșa 34 de ani mai târziu, în 2002, când au câștigat cu 2-1. Doi dintre posibilii titulari din această seară, Daniel Pancu și Ionel Dănciulescu, au marcat în finala de acum 10 ani.
Finala Cupei României ediția 2012 se va disputa în această seară pe Arena Națională din București, de la ora 21 și va fi transmisă în direct de ProTv.

Ultimele Stiri
abonare newsletter