Sport
CFR a remizat la Istanbul
<p><strong><img src="documente/stories/2012/10_octombrie/24/gscluj05.jpg" border="0" align="right" />CFR Cluj a obţinut un rezultat de egalitate în partidă jucată în deplasare cu Galatasaray Istanbul, din cadrul etapei a treia a grupelor Ligii Campionilor. </strong></p>
“Feroviarii” nu au dezminţit parcursul european foarte bun din acest sezon, reuşind să facă şi la Istanbul un meci excelent. Elevii lui Ioan Andone au deschis scorul în minutul 19, graţie unui autogol. Camora a centrat de pe partea stângă de atac a clujenilor, mingea la atins pe Kapetanos iar apoi a fost deviată decisive în poartă de Nounkeu. Câteva minute mai târziu, uruguayanul Aguirregaray a fost eliminat de pe teren, după ce a primit două cartonaşe galbene în 3 minute. Rămaşi în inferioritatea numerică, “feroviarii” au preferat să joace pentru a conserva rezultatul de pe tabelă. Burak Yilmaz a reuşit însă să egaleze cu o lovitură de cap din 6 metri, după de l-a devansat pe Felgueiras, în minutul 78.
Trebuie menţionat faptul că partida s-a disputat pe un teren execrabil, îmbibat cu apă, datorită ploii torenţiale care s-a abătut asupra Istanbulului şi care a continuat şi pe parcusul întâlnirii.
În cealaltă partidă din grupa H, Manchester United a învins cu 3-2 pe SC Braga, după ce a fost condusă cu 2-0. Englezii conduc grupa, cu 9 p, urmaţi de CFR cu 4 p, Braga cu 3 p şi Galatasaray cu un singur punct.
Caseta tehnică
Galatasaray Istanbul: Muslera - Eboue (Sabri Sarioglu '68), Nounkeu, Semih Kaya, Riera - Hamit Altintop (Burak Yilmaz '39), Selcuk Inan, Felipe Melo, Amrabat - Umut Bulut, Elmander (Emre Colak '42).
CFR Cluj: Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Sepsi (Rada '53) - Luis Alberto, Godemeche - Aguirregaray, Bastos (Nicoară '72), Camora - Kapetanos (Mureşan '78).
Cartonaşe galbene: Umut Bulut '14, Amrabat '25, Felipe Melo '31, Sabri Sarioglu '73 / Aguirregay '25, '28, Bastos '37.
Cartonaş roşu: Aguirregaray '28.
foto: www.zaman.com.tr