Sport

Fotbal: Rusul Karasev va arbitra meciul CFR Cluj - Braga, din Liga Campionilor

<p><strong>Rusul Serghei Karasev (33 de ani) va arbitra meciul dintre CFR Cluj şi Sporting Braga, care va avea loc marţi, de la ora 21,45, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', în Liga Campionilor la fotbal.</strong>

Karasev va fi ajutat de arbitrii asistenţi Nikolai Golubev şi Tihon Kalughin, arbitru de rezervă va fi Anton Averianov, iar arbitri asistenţi adiţionali au fost desemnaţi Aleksei Nikolaev şi Maksim Laiuşkin, scrie Agerpres.

Serghei Karasev a arbitrat pe 8 august meciul în care FC Vaslui a fost învinsă cu scorul de 4-1 de Fenerbahce, la Piatra Neamţ, în turul III preliminar al Ligii Campionilor.

Rusul a mai condus şi meciul dintre Luxemburg şi România din preliminariile EURO 2012, câştigat de tricolori cu 2-0, în deplasare, pe 2 septembrie 2011.

Nikolaev a decis sâmbătă întreruperea definitivă a meciului dintre Dinamo Moscova şi Zenit Sankt Petersburg, la scorul de 1-0 pentru echipa lui Dan Petrescu, după ce o petardă l-a lovit pe portarul gazdelor, Andon Şunin.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter