Sport

Usain Bolt vrea să devină primul atlet care coboară sub 19 secunde pe distanţa de 200 m

<p><strong>Sprinterul jamaican Usain Bolt, triplu campion olimpic la Londra, şi-a propus ca obiectiv principal pentru anul 2013 să devină primul atlet din istorie care reuşeşte să alerge distanţa 200 m în mai puţin de 19 secunde.</strong>

"Vreau să-mi explorez limitele. Nu doar să câştig un alt titlu, asta ar fi foarte uşor", a explicat jamaicanul într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul sportiv francez L'Equipe, care l-a desemnat recent sportivul anului 2012.

Jamaicanul, în vârstă de 26 ani, recunoaşte că, dacă va reuşi să coboare sub 19 secunde pe 200 m (probă în care este deţinător al recordului mondial, cu 19sec.19/100), performanţa ar aduce şi mai mulţi adepţi legendei sale sportive, însă admite că obiectivul presupune un efort intens. "Nu este nicio glumă, aceasta presupune multă muncă. Îmi duc corpul la limite pe care nu le-a mai atins niciodată la antrenamente şi suport orice durere", a precizat cel mai rapid om al planetei, premiat pentru a treia oară în cariera sa de publicaţia franceză.

La feminin, L'Equipe a acordat titlul de sportiva anului 2012 jucătoarei americane de tenis Serena Williams (31 ani), dublă campioană olimpică la Londra, atât la simplu, cât şi la dublu, alături de sora sa mai mare, Venus.

Serena a traversat probabil cel mai bun an al carierei sale, după ce în primăvara lui 2011 a trecut prin momente dificile, din cauza unei embolii pulmoare, care putea să-i fie fatală, după cum a recunoscut în interviul acordat L'Equipe. Ea a trecut însă de la agonie la extaz, după ce a stat 10 luni departe de circuitul profesionist, câştigând anul acesta mai întâi turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, iar apoi cele două medalii de aur de la Jocurile Olimpice.

"În doar câteva luni, am trecut de la o stare în care credeam că nu voi mai juca niciodată tenis - şi chiar nici nu mai doream asta, vroiam doar să fiu sănătoasă şi să părăsesc spitalul - la bucuria câştigării Wimbledonului", a spus Serena.

Anul acesta a fost primul în care L'Equipe a avut o categorie feminină separată de cea masculină, în desemnarea celui mai bun sportiv al planetei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter