Sport
Piţurcă, mulţumit de rezultat
<p><strong>Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, vineri seară, după remiza cu Ungaria, scor 2-2, că este destul de mulţumit de rezultat, subliniind însă că unii jucători nu au reacţionat aşa cum şi-ar fi dorit el.</strong>
"Credeam că vom reuşi să obţinem un punct, am şi introdus jucători cu profil ofensiv, am avut şansă, dar ăsta este fotbalul. Ţin minte că la primul meu mandat, conduceam, aveam ocazii şi am fost egalaţi pe final. Probabil de asta acum a fost invers. Trebuia să fi câştigat, am primit două goluri din faze fixe, este inadmisibil la asemenea nivel. Când primeşti un gol, ca pe primul, e foarte greu să mai câştigi. Am ratat în prima repriză câteva ocazii mari, poate dacă am fi reuşit vreuna, poate am fi câştigat. Sunt mulţumit şi cu acest rezultat", a declarat Piţurcă la TVR 1.
El a mai spus că terenul a fost "greoi" şi că un fost unii jucători care nu au reacţionat aşa cum ar fi vrut: "La un asemenea meci e foarte greu să ai ocazii, echipa gazdă s-a apărat foarte bine, cu un marcaj foarte bun, şi am jucat pe contraatac. Şi terenul a fost destul de greoi pentru noi, am spus că va fi foarte greu, cred că au fost probleme şi de concentrare, au fost jucători care nu au reacţionat cum aş fi vrut. Nu dau nume, voi discuta cu ei în particular, sper să remediem repede, să dăm bătălia la Amsterdam, măcar un punct să luăm. Şi Turcia, la acest scor egal, a intrat în jocul calificării. Şi aici am venit să câştigăm, şi în Olanda ne dorim să câştigăm, dacă luăm un punct va fi bine".
Echipa naţională a României a remizat, vineri, pe arena Ferenc Puskas din Budapesta, scor 2-2 (1-0), cu reprezentativa Ungariei, într-un meci contând pentru grupa D de calificare la Cupa Mondială din 2014. Pentru România au înscris Mutu '68 (penalti) şi Chipciu '90+2, iar pentru Ungaria au marcat Vanczak '16 şi Dzsudzsák '71 (penalti).