Sport

„U“ Mobitelco își schimbă numele!

„U“ Mobitelco BT va deveni „U“ BT Mobitelco, deoarece Banca Transilvania a decis să se implice mai mult în viața clubului.

„Avem o relație de foarte mult timp, în jur de 5 ani, cu Banca Transilvania. Data de 26 iunie a fost una foarte fericită pentru U Mobitelco. Consiliul de Administrație a Băncii Transilvania a decis să se implice mai mult în club. Astfel, Nicolae Tarcea directorul general adjunct al BT va face parte din board-ul clubului, iar denumirea clubului se va schimba în U BT Mobitelco. Prezența BT în conducerea clubului e o altă dovadă de seriozitate din partea lor“, a declarat Valentin Nica, președintele CS „U“ Mobitelco.

Nicolae Tarcea va avea funcția de vicepreședinte al clubului, iar Mircea Cristescu rămâne președinte executiv. „Ne bucurăm că suntem alături de U Mobitelco, este unul dintre cele mai iubite cluburi din Cluj și înregistrează performanțe. Suntem alături de cei care fac performanță pentru Cluj, am fost în ultimii ani un partener de nădejde. Sperăm să ne luptăm pentru titlu, dacă nu în sezonul următor, cel târziu în 2014-15“, a declarat Nicolae Tarcea, care a mai precizat că a încetat colaborarea între Banca Transilvania și echipa de handbal masculin „U“ Transilvania, recent retrogradată din Liga Națională.


Mircea Cristescu, președintele executiv al „U“ Mobitelco, a declarat că asocierea cu BT face foarte bine clubului. „Datorită BT devenim mai solizi. În sezonul trecut ne-am clătinat puțin, pentru că am susținut 16 echipe de juniori. Ne bucurăm foarte mult că BT ne ajută și că am devenit club de utilitate publică“, a spus Cristescu.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter