Sport

Rugby: U Cluj – Dinamo Bucureşti 13 - 17

Dinamo Bucureşti a obţinut o victorie spectaculoasă, sâmbătă, pe Cluj Arena, în faţa Universităţii Cluj, cu scorul de 17-13 (6-6 la pauză), într-un meci dramatic, care a demonstrat că ambiţia, curajul şi determinarea pot fi soluţii în faţa unor adversari mai experimentaţi.

Cu mulţi jucători tineri, unii dintre ei evoluând pentru prima dată în SuperLigă, alb-roşii au luptat până în ultimele secunde ale meciului, chiar dacă nu porneau din postura de favoriţi şi nimeni nu le dădea prea multe şanse de câştig, potrivit Agerpres.
Prima repriză a fost una extrem de echilibrată. Deşi se părea că jucătorii clujeni se vor impune treptat în joc, nu a fost aşa, alb-roşii având câteva atacuri care au fost oprite cu greu de apărarea gazdelor, la câţiva metri în faţa buturilor.

A doua parte a jocului a început cu Dinamo în ofensivă, jucătorii alb-roşii fiind foarte aproape de marcarea primului eseu la 5 minute după reluarea meciului.


Scorul final a fost 17-13 pentru Dinamo, şi “studenţii” nu reuşesc să întrerupă şirul de victorii ale lui Dinamo în confruntările directe, ultimul succes al Universităţii înregistrându-se în anul 2003.

Ultimele Stiri
abonare newsletter