Sport

Schumacher, operat din nou. Care e starea de sănătate a fostului campion de Formula 1

Medicii au efectuat o serie de teste pentru a stabili care părţi ale creierului fostului pilot Michael Schumacher funcţionează normal şi care au fost afectate de accidentul suferit la schi, la sfârşitul anului trecut.

Schumacher se află în comă indusă artificial de aproape trei săptămâni, de la accidentul suferit la schi, în staţiunea Meribel, pe 29 decembrie, anul trecut. Conform cotidianului Bild, septuplul campion mondial a fost supus unor noi teste de către medicii francezi, care vor să determine ce părţi ale creierului fostului pilot sunt afectate. Surse apropiate echipei medicale afirmă că există în continuare un risc ca pacientul să dezvolte complicaţii neaşteptate, cum ar fi infecţiile sau hemoragiile cerebrale. 

Sportivul a suferit o operaţie prin care medicii i-au înlăturat o mică porţiune a craniului, pentru a elibera presiunea exercitată asupra creierului, anunţă telegraph.co.uk. Frederic Rossi, un neurochirurg elveţian, a afirmat că pe lângă beneficiile evidente pe care le aduce pacientului, o intervenţie de acest tip implică riscuri serioase, care variază de la inflamaţii şi hemoragii, până la deschiderea accidentală a membranei exterioare a creierului. Medicii spun că până când vor furniza noi informaţii oficiale ar putea trece săptămâni sau chiar luni.


Neurochirurgul Jean-Francois Payen declara după prima operaţie că "starea lui Schumacher este foarte serioasă şi nu pot fi făcute predicţii despre însănătoşire". Payen a adăugat că "după operaţie, au fost eliminate hematoamele, dar, din păcate, am observat o serie de leziuni bilaterale".

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat şi se află în comă indusă, suferind leziuni craniene.

abonare newsletter