Sport

„U” Cluj, fabrică de talente

Mijlocașii Andreas Calcan (foto) și Lorant Kovacs sunt doi dintre cei mai promițători jucători ai Universității Cluj. „Să îmbraci tricoul Universității e o mare responsabilitate”, au declarat cei doi mijlocași.

Universitatea Cluj și-a asigurat viitorul. Formația pregătită de Mihai Teja a reușit să-i convingă pe Andreeas Calcan și Lorant Kovacs să continue la Cluj și în următorii patru, respectiv trei ani. Cei doi au fost curtați intens de Dinamo și de Astra, dar au preferat să îmbrace tricoul alb-negru.

Calcan și Kovacs au oferit un scurt interviu pentru site-ul oficial, în care vorbesc despre primii paşi spre Universitatea, dar şi despre duelurile de foc din sezonul ce stă să înceapă.


Aţi semnat amândoi prelungirea contractelor. Cum aţi primit această veste?

Calcan: Am vrut să rămân aici, la clubul la care am debutat în Liga I, la clubul care m-a format pe finalul junioratului, şi mă bucur că mi s-a îndeplinit dorinţa. Obiectivul meu e să joc cât mai mult, să-mi ajut colegii, şi să urcăm cât mai mult în clasament.


Kovacs: E foarte important pentru mine să ştiu că pot juca la „U” mulţi ani de acum încolo. Acum e responsabilitatea mea, una mare, să mă impun, să-i mulţumesc pe antrenori şi pe suporteri. Sper să reuşesc să fac jocuri bune, iar echipa să crească şi să ajungă să se bată pentru primele locuri.

Eraţi juniori când aţi venit la „U”. În cât timp speraţi că veţi ajunge să jucaţi la echipa mare?


Calcan: Pentru mine a fost un pas mare în carieră. Ardealul e şcoală de fotbal, „U” e un club mare, un brand al Transilvaniei, aşa că am simţit încă din prima zi cât de important e acest transfer. Speram să cresc cât mai mult şi să ajung repede să joc la prima echipă.

Kovacs: A fost un uriaş salt pentru mine. Să vii să joci la „U” Cluj e ceva extraordinar pentru orice tânăr jucător, pentru orice ardelean. Aşa că am sperat din prima zi că voi ajunge să debutez la prima echipă, iată că până la urmă am reuşit să-mi îndeplinesc acest vis.


Care dintre jucătorii care evoluau în acel moment pentru „U” se numărau printre favoriţii voştri?

Calcan: Era o echipă foarte puternică atunci. Dacă ar fi să enumăr doar câţiva i-aş menţiona pe Claudiu Niculescu, Adrian Cristea sau Gabriel Boştină.


Kovacs: Eu l-aş pune şi pe Alex Păcurar, unul dintre jucătorii mei preferaţi.

Cum a fost primul vostru meci la prima echipă?

Calcan: Aici îmi piere zâmbetul. Chiar nu am amintiri deloc plăcute, am pierdut 0-6 la Dinamo.

Kovacs: La mine e exact opusul, o amintire senzaţională. Am jucat titular în Giuleşti, o repriză, când am învins pe Rapid cu 4-1.

Cum vedeţi lotul din sezonul care stă să înceapă?

Calcan: Cred că jucătorii care au venit ne vor ajuta mult, au adus calitate. Toţi pot fi determinanţi pentru echipă.

Kovacs: Suntem un grup puternic şi echilibrat, în acelaşi timp. Cred că cei care au venit aduc un plus de valoare. Pentru noi, cei mai tineri, e important că avem de unde să mai „furăm” trucurile fotbaliştilor.

Dacă ar fi să le daţi un sfat copiilor care vor să înceapă fotbalul la Universitatea, ce le-aţi spune?

Calcan: Să fie perseverenţi, să muncească şi să fie serioşi. Şi că tricoul Universităţii înseamnă o mare responsabilitate, chiar dacă îl îmbraci la 10 ani sau la 30 de ani.

Kovacs: Să tragă tare şi să nu păcălească fotbalul. Şi să nu uite că „U” Cluj e unul dintre puţinele cluburi din România care dă şansa jucătorilor formaţi aici să ajungă să joace la prima echipă.

Care sunt modelele voastre ca fotbaliști?

Calcan: Ronaldinho e în capul listei. Nici nu poate fi altfel.

Kovacs: Ce Ronaldinho?! Iniesta şi Xavi sunt doi jucători magnifici, extrem de inteligenţi, care pot dicta ritmul în fotbalul de acum.

17 apariții și un gol marcat a bifat Kovacs în tricoul Universității în sezonul trecut

19 meciuri a strâns Calcan pentru „U” în sezonul trecut

Ultimele Stiri
abonare newsletter