Sport

Nouă medalii au obținut culturiștii clujeni la Cupa României

Nu mai puţin de nouă medalii au obţinut sportivii secţiei de culturism și fitness a Clubului Sportiv Universitatea Cluj la Cupa României.

În cadrul competiţiei găzduite sâmbătă la Sâncraiul de Mureş, Mărginean Cristina (Bikini, 1,66m), Colceriu Iuliana Florina (Body Fitness sistem open), Pamy-Vas Levente (Body Building clasic, 1,70m) și Băican Darius (Culturism, 70kg) au obținut fiecare câte o medalie de aur. Tot la acest concurs Văsuţ Sebastian (Culturism, 80kg) și Berciu Cristian (Culturism, 90kg) au primit câte o medalie de argint iar Văidăhăzan Alexandra (Bikini, +1,66m), Covaci Robert (Man Physique) şi Căpuşan Aurelian (Culturism, +90kg) au obținut medalia de bronz.

Antrenorul secţiei de culturism și fitness, Florea Mihai a declarat după competiție că sportivii clujeni au fost bine pregătiţi şi și-au îndeplinit obiectivul propus. „După Campionatele Naţionale ce le-am desfăşurat la Cluj Napoca, unde am obţinut cu echipa noastră locul I la medalii pe ţară, ne aşteptam de asemenea să obţinem acelaşi loc fruntaş şi acum la Târgu Mureş. Sportivii au fost bine pregătiţi şi ne-am îndeplinit obiectivul propus”, a declarat Florea Mihai.


Următoarea deplasare se va face în 1 noiembrie la Reghin, unde secţia de culturism și fitness din Cluj va participa cu cel puţin opt sportivi la Cupa Federaţiei.

Etichete: cupa romaniei
Ultimele Stiri
abonare newsletter