Sport

Care sunt adversarele Simonei Halep la Turneul Campioanelor

Jucătoarea de tenis Simona Halep, de luni locul 4 WTA, va juca în grupa roşie la Turneul Campioanelor, alături de Serena Williams, Eugenie Bouchard şi Ana Ivanovici, conform tragerii la sorţi de sâmbătă, de la Singapore.

Americanca Serena Williams este locul 1 WTA, canadianca Eugenie Bouchard este locul 7 WTA, iar jucătoarea sârbă Ana Ivanovici este pe locul 8 WTA, relatează Mediafax.

Din grupa albă vor face parte rusoaica Maria Şarapova, locul 2 WTA, sportiva cehă Petra Kvitova, de luni locul 3 WTA, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA şi daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA.


În faza grupelor se va juca fiecare cu fiecare, primele două clasate urmând a se califica în semifinale, fază în care se vor întâlni ocupanta locului 1 dintr-o grupă cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă. Învingăoarele din semifinale îşi vor disputa trofeul.

Jucătoarele vor primi câte 70 de puncte pentru fiecare meci jucat în grupă, participarea fără victorie însemnând un total de 210 puncte. La acestea se adaugă 160 de puncte pentru fiecare partidă câştigată în grupă. Astfel, o jucătoare se califică în semifinale cu punctajul obţinut în grupă, maximum fiind 690 de puncte. Accederea în ultimul act se premiază cu 360 de puncte, totalul maxim fiind de 1.050 de puncte. Câştigătoarea trofeului va primi alte 450 de puncte, putând acumula 1.500 de puncte.

abonare newsletter