Sport

Competiția care l-a lansat pe Ianis Hagi a ajuns la Cluj

Competiția de fotbal destinată copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, la care ambasador este Gheorghe Hagi, a ajuns la Cluj-Napoca.

Ajunsă la cea de a șasea ediție, Cupa Hagi Danone, competiție rezervată școlilor, va avea patru etape zonale în Cluj-Napoca (28-29 martie), Craiova (4-5 aprilie), Suceava (25-26 aprilie) și București (15-17 mai). Turneul final va avea loc la Constanța, în perioada 28 mai - 1 iunie, unde vor participa cele patru campioane ale școlilor, alături de cele mai bune opt cluburi de fotbal din țară invitate de către Fundația „Gheorghe Hagi”.

Etapa inaugurală de la Cluj-Napoca va avea loc la Baza Sportivă „Unirea”, iar meciurile se vor desfășura după următorul program:
- sâmbătă 9:00 - 15:00: șaisprezecimile și optimile;
- duminică 9:00 - 12:30: sferturile, semifinalele și finala.


Potrivit oficialilor, la competiția finală de la Cluj-Napoca vor fi prezenți jucătorii echipei CFR Cluj, Ciprian Deac și Gregory Tade.

Campioana fazei zonale se va califica la Turneul Final de la Constanța, iar câștigătoarea Cupei „Hagi Danone” va reprezenta România la competiția internațională Danone Nations Cup în Maroc, unde se va lupta pentru trofeu alături de 31 de echipe naționale din întreaga lume.


Anul trecut, la finala mondială din Brazilia, România a obținut locul 6, această poziție fiind ceamai bună performanță din istorie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter