Sport

Simona Halep se menține pe locul 3 WTA, la doar 319 puncte față de locul 2

Jucătoarea Simona Halep se menţine pe locul 3, cu 7571 de puncte, iar Irina-Camelia Begu a urcat de pe poziţia 36 pe 33, cu 1409 puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni.

Begu, care a jucat săptămâna trecută în sferturile de finală ale turneului de la Charleston, a urcat pe cel mai bun loc din carieră, performanţă pe care a mai înregistrat-o în luna februarie.

Monica Niculescu a urcat de pe locul 62 pe 61, ea având 848 de puncte, iar Alexandra Dulgheru a coborât de pe 68 pe 69, cu 791 de puncte.


În top 200 se mai află Andreea Mitu - urcare de pe 107 pe 104, cu 586 de puncte, Sorana Cîrstea - coborâre de pe 143 pe 145, cu 380 de puncte, Ana Bogdan - menţinere pe 173, cu 306 puncte - şi Patricia Maria Ţig - urcare de pe 179 pe 176, cu 293 de puncte.

Sportivele canadiene care fac parte din echipa care va întâlni România în Fed Cup au următoarele clasări: Gabriela Dabrowski - locul 181, coborâre de pe 177 (281 puncte), Sharon Fichman - locul 205, urcare de pe 206 (233 puncte), Francoise Abanda - locul 260, coborâre de pe 243 (175 puncte).


În clasamentul de dublu, Monica Niculescu a coborât de pe poziţia 44 pe 49, cu 1635 de puncte, Raluca Olaru a coborât de pe 58 pe 62 (1298 puncte), Irina Begu a coborât de pe 60 pe 65 (1215), iar Elena Bogdan se menţine pe locul 96, cu 787 de puncte.

Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele sportive:
1. Serena Williams (SUA) 9.981 puncte;
2. Maria Şarapova (Rusia) 7.890;
3. Simona Halep (România) 7.571;
4. Petra Kvitova (Cehia) 6.060;
5. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.675;
6. Ana Ivanovici (Serbia) 4.200;
7. Eugenie Bouchard (Canada) 4.122;
8. Ekaterina Makarova (Rusia) 3.420;
9. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.385;
10. Carla Suarez Navarro (Spania) 3.335.

Etichete: clasament wta halep
Ultimele Stiri
abonare newsletter