Sport

CFR a reușit remiza în meciul orgoliilor

CFR Cluj și Dinamo București au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), vineri seara, în Șoseaua Ștefan cel Mare, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I de fotbal.

Dinamo a deschis scorul prin israelianul Hatem Elhamed (49), dar oaspeții au egalat după doar patru minute, prin Mario Camora (53). CFR Cluj a rămas în zece oameni din minutul 76, după eliminarea lui Ciprian Deac pentru o intrare dură la Bogdan Gavrilă, dar a avut câteva ocazii bune de gol până la final.

După 2-2 la Cluj cu revelația ASA Tg. Mureș, formația pregătită de Francisc Dican a încheiat neînvinsă și dinsputa din Ștefan cel Mare.


Pentru CFR acest rezultat este cu atât mai important cu cât fotbaliștii din Gruia au terminat meciul în 10 oameni, Ciprian Deac fiind eliminat pentru o intrare dură asupra lui Gavrilă. „Nu am avut nicio secundă intenția să-mi lovesc adversarul. Știu ce înseamnă accidentarile grave. Chiar vreau să urmăresc acea fază. Din ce-mi amintesc mi-a alunecat piciorul pe minge. Nu am vrut să-mi lovesc adversarul. Nu imi place să vorbesc de arbitraj. E păcat că am pierdut două puncte”, a declarat Deac la finalul partidei.

„După aspectul jocului, meritam să câștigăm, dar, până la urmă, e un punct câștigat în fața unei echipe de tradiție în fotbalul românesc. E în regulă. Sunt alții care trebuie să comenteze arbitrajul, nu eu. Vrem să adunăm cât mai multe puncte, pentru că o clasare cât mai sus în clasament aduce și bani mai mulți din drepturi de televizare. Sper să ne primim punctele înapoi”, a declarat antrenorul CFR-ului, Francisc Dican, la finalul meciului.


CFR nu a câștigat niciuna din ultimele trei partide (un eșec, două egaluri), în timp ce Dinamo are o singură victorie în ultimele șapte partide (trei egaluri, trei eșecuri).

În tur, CFR a învins pe Dinamo cu 2-1.


FC Dinamo București — FC CFR 1907 Cluj 1-1 (0-0), stadion Dinamo — București

Au marcat: Hatem Elhamed (49), respectiv Mario Camora (53).


Cartonaș roșu: Ciprian Deac (CFR, 76).

Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); arbitri asistenți: Octavian Șovre (Oradea), Adrian Radu Ghinguleac (București); arbitri asistenți adiționali: Sebastian Colțescu (Craiova), Marian Barbu (Făgăraș); arbitru de rezervă: Iulian Radu (București)


Observator: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) — CCA, Mihai Stancu (București) — LPF

Etichete: liga 1 dinamo cfr fotbal
abonare newsletter