Sport

Sportivi „U” Cluj, dați afară din cămine. Vasu știa din iunie de situație

Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Universitatea Cluj trec prin momente cumplite la doar câteva zile după începerea anului universitar.

Veniți din pauza competițională de vară, sportivii legitimați la CS „U” Cluj s-au trezit, marți dimineața, cu o înștiințare din partea Universității Babeș-Bolyai și a conducerii căminului 21, cămin care este dedicat sportivilor și studenții din afara țării și care se află lângă Parcul „Iuliu Hațieganu”, că până pe data de 1 octombrie trebuie să își găsească alt loc de cazare.

Atât sportivii cât și antrenorii clubului clujean se află într-o situație disperată după ce au fost anunțați oficial că trebuie să elibereze camerele.
„Conducerea UBB și reprezentanții căminului 21 au decis ca din 140 de locuri destinate sportivilor să rămână ocupate de sportivii Clubului Sportiv Universitatea Cluj doar 60 de locuri. Dintre cele mai afectate secții fiind cea de atletism și rugby. Aproape jumătate dintre sportivii care decid ei să rămână, rămân. Problema este ca până joi ei trebuie să golească camerele și nefiind de pe lângă Cluj este foarte greu să-ți găsești în două zile chirie sau alt cămin. Aceste probleme se puteau rezolva dacă înainte de vacanța de vară se anunța că se vor lua din locurile de cazare, dar abia astăzi (nr. marți) ne-au anunțat că trebuie să eliberăm camerele. Colegii se pregătesc pentru mutare, sunt foarte dezamăgiți. Cei care au bani puși deoparte au început deja să caute alt loc de cazare”, a declarat un sportiv legitimat la CS „U” Cluj care este cazat în acest cămin.


În această situație delicată se află sportivi ai tuturor secțiilor sportive ale clubului clujean.

Bogdan Cantor, managerul echipei de rugby masculin Universitatea Prodvinalco Cluj, ne-a relatat că situația era cunoscută de către conducerea clubului încă din luna iunie dar că abia acum au realizat că nu există altă cale. La fel ca și ceilalți oficiali ai clubului clujean, Cantor se gândește în acest moment că ar putea pierde jucători de la echipă în cazul în care nu vor putea fi cazați în alte cămine.


Președintele CS Universitatea Cluj nu a putut fi contactat telefonic, în locul acestuia un alt oficial al clubului oferind câteva informații despre acest caz. „Acum doi ani am avut 68 de camere dar UBB ne-au dat doar 50, anul trecut am avut 40 de camere iar anul acesta ne-au dat doar 20 de camere de câte trei paturi în fiecare cameră. Clubul Sportiv Universitatea Cluj face în acest moment eforturi disperate să găsească locuri de cazare la alte cămine din Cluj-Napoca”, a confirmat reprezentantul clubului sportiv clujean.

Tot în acest cămin sunt cazați fotbaliștii de la FC Universitatea Cluj.


Până la momentul publicării știrii, reprezentanții Universității Babeș-Bolyai nu au putut fi contactați.

Ultimele Stiri
abonare newsletter